Ioan Baltă (Oniza) din Certeze luat pe sus de mascaţi

mascati
În cursul acestei dimineţi (12 martie) poliţiştii au efectuat un număr de zece percheziţii în Bucureşti şi judeţele Prahova, Maramureş, Teleorman dar şi la casa din Certeze (judeţul Satu Mare) al patronului firmei SC XS Sud Company (cu sediul comercial în Baia Mare), Ioan Baltă, alias Oniza, învinuit că ar face parte dintr-o grupare infracţională. În urma percheziţiilor acesta a fost ridicat de către mascaţi şi dus la Bucureşti pentru audieri.

Potrivit anchetatorilor, firmele lui Baltă au executat şi întreţinut mai multe drumuri judeţene din Maramureş dar şi din Baia Mare. Membrii grupării din care face parte şi Ioan Baltă sunt suspectaţi că ar fi identificat şi racolat persoane cu posibilităţi financiare reduse pe numele cărora ar fi fost preluate fictiv unele societăţi comerciale. Astfel, membrii grupului ar fi cumpărat cantităţi mari de mărfuri pe care le-ar fi achitat folosind instrumente de plată fără acoperire. Potrivit procurorilor în acest fel membrii grupării ar fi înşelat mai multe societăţi comerciale cu peste 750.000 euro. Cercetările au fost extinse şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prejudiciul fiind estimat la peste 250.000 euro. Mai mult decât atât, anchetatorii care au instrumentat acest caz în perioada 2012-2013, susţin că membrii acestei grupări infracţionale ar fi apropiate de clanul Cămătarilor.

2 Comentarii la "Ioan Baltă (Oniza) din Certeze luat pe sus de mascaţi"

    Leave a Reply to andrei

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.