S-a constituit celula de criză pentru intervenţii în caz de inundaţii

inundatii

Prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram a decis, în cursul zilei sâmbătă, 9 martie, constituirea unei celule de criză pentru monitorizarea şi coordonarea intervenţiilor în cazul producerii unor inundaţii datorate ploilor abundente. Decizia a fost luată în urma emiterii codului galben şi ulterior portocaliu de avertizare hidrologică pentru judeţul nostru.

Primarilor din zonele vizate de avertizare, în mod special comunele Batarci, Gherţa Mică, Tarna Mare, Turulung şi Turţ, li s-a cerut activarea comisiilor locale pentru situaţii de urgenţă, monitorizarea permanentă, împreună cu specialiştii a Sistemului de Gospodărire a Apelor, a cotelor apelor pe cursurile de apă şi informarea de urgenţă asupra apariţiei unor situaţii deosebite. Prefectul Eugeniu Avram s-a deplasat în comunele vizate de avertizare pentru a analiza cu autorităţile locale situaţia din teren, iar în urma constatărilor au fost decise măsuri de urgenţă pentru protejarea cetăţenilor şi bunurilor acestora precum şi asigurarea circulaţiei pe drumurile de acces.

În urma precipitaţiilor înregistrate în perioada 8-9 martie pe pârâul Tarna Mare, care au totalizat 32,5 l/mp în 24 de ore, în aval de localitatea Bocicău s-au înregistrat deversări peste coronamentul digului şi au fost inundate terenuri agricole şi păşuni. Tot în acelaşi interval, datorită revărsării pârâului Batarci pe raza comunei Batarci, datorită unui pod subdimensionat, s-a produs inundarea curţilor şi grădinilor a patru gospodării, însă fără afectarea locuinţelor. Deversarea unui afluent al pârâului Batarci a dus la inundarea unei suprafeţe de 5 hectare de teren agricol şi afectarea unei porţiuni de 1 km de drum comunal din localitatea Batarci. La această oră nu există drumuri de acces blocate de ape.

În perioada 8-10 martie, datorită precipitaţiilor abundente căzute în bazinul hidrografic a râului Tur s-a ajuns în situaţia să fie umplute toate canalele aflate în administrarea filialei Satu Mare a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF). Reglementările în vigoare permit ANIF să pună în funcţiune staţiile de pompare de desecare numai după încasarea tarifului îmbunătăţiri funciare de la toţi proprietarii de teren agricol. Având în vedere că ANIF Satu Mare nu are încheiate contracte de prestări servicii pentru pomparea apei nu se pot pune în funcţiune respectivele staţii de pompare, iar apa în exces nu poate fi evacuată. Acest lucru a dus la băltiri de apă pe o suprafaţă totală de 910 hectare de teren agricol pe raza comunelor Gherţa Mică, Halmeu şi Turulung. Prin ordin al prefectului s-a dispus punerea în funcţiune a trei staţii de pompare de la Mesteacăn, Turulung şi Porumbeşti pentru a se evita inundarea gospodăriilor populaţiei şi blocarea drumurilor.

Celula de criză constituită la nivelul Instituţiei Prefectului se va reuni luni, 11 martie, pentru evaluarea situaţiei, după care prefectul şi o parte din membrii acestei celule se vor deplasa din nou pe teren pentru coordonarea acţiunilor în localităţile afectate de ploile abundente. Având în vedere situaţia din judeţ, prefectul a decis amânarea şedinţei de instruire a primarilor şi secretarilor, programată pentru data de 11 martie.

 

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.