Seria controalelor “la sânge” continuă la Satu Mare

controale-aliment

Se pare că la Satu Mare autoritățile s-au pus serios pe treabă în vederea combaterii evaziunii fiscale și a protejării drepturilor consumatorilor. Comisia mixtă de control pentru verificarea şi controlul privind comercializarea alimentelor şi a produselor din carne şi preparate din carne, alcool şi sucuri şi combaterea evaziunii fiscale pe raza judeţului Satu Mare a continuat seria verificărilor, 5 firme fiind amendate cu o sumă totală de 35.000 de lei pentru nerespectarea normelor de comercializare a produselor alimentare.

Dacă primele verificări au vizat agenţi economici de pe raza municipiului Satu Mare, seria controalelor a continuat la magazinele alimentare din judeţ.

  • S.C. MAGVACOM S.R.L., magazin Carei, comercializa preparate din carne, pastă de mici, fără a respecta condiţiile de păstrare înscrise pe ambalaj. Produsul era congelat, deşi eticheta indica că este un produs refrigerat. De asemenea, în unitate se comercializa carne de pasăre refrigerată, respectiv pui grill, fără documente de provenienţă şi atestare a calităţii produsului. Operatorul economic a fost sancţionat cu amendă în cuantum total de 5.000 lei.
  • S.C. MARCOTEX S.R.L., în magazinul din Negreşti Oaş avea expuse la comercializare preparate din carne cu data durabilităţii minimale depăşită cu 5 – 90 de zile. Produsele au fost confiscate şi denaturate prin incinerare. Operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 10.000 lei.
  • S.C. GHITTA S.R.L. – magazin Negreşti Oaş, avea la comercializare preparate din carne (salam, parizer) cu data durabilităţii minimale stabilită de producător depăşită cu 10 zile. Preţurile produselor aflate în unitate nu erau indicate într-un mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit. Operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum total 5.000 lei şi s-a dispus retragerea din circuitul comercial a produselor expirate.
  • S.C. CBA NORD VEST S.R.L. Satu Mare, importator şi distribuitor al produsului „Pudra de cacao KOVICS” 75 g, a etichetat produsul cu greutatea netă de 100 g. În realitate conţinutul net al produsului varia între 55-65 g. S-a dispus retragerea produsului din circuit comercial atât datorită greutăţii necorespunzătoare cât şi a deficienţelor de etichetare în limba română. Operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 10.000 lei.
  • S.C. MESAJ PROD S.R.L. Tăşnad, care produce şi comercializează produse de patiserie şi cofetărie, utiliza la cântărirea produselor mijloace de măsurare neverificate metrologic conform prevederilor legale. Produsele de patiserie aveau lista de ingrediente incompletă, fără informarea consumatorilor asupra gradului de umplere. Operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 5.000 lei.
  • SC NORD PROD S.R.L. Negreşti Oaş, producător de pâine şi produse de panificaţie, s-a constatat că etichetele produselor nu respectă prevederile HG nr.106/2002 (r) privind etichetarea alimentelor. Mijloacele de măsurare a greutăţii din dotare nu aveau buletine de verificare metrologică actualizate. Preţurile produselor expuse la comercializarea nu includeau TVA. Acţiunea de control nu a fost finalizată până la data întocmirii raportului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.