Aurelia Fedorca a fost aleasă în funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Negreşti-Oaş

PSD-Negresti-Oas2
PSD-Negresti-Oas3

Sâmbătă, 2 martie, a avut loc Adunarea Generală de alegeri a Organizației Orăşenești a PSD Negreşti-Oaş. La adunarea generală au participat 255 de membri delegați ai PSD Negreşti-Oaş, alături de preşedinții filialelor locale ale PNL – Gheorghe Berinde, UNPR – Mihai Big şi PC – Florin Tripon. Din partea conducerii județene a partidului au fost prezenți preşedintele Organizației Județene a PSD, senatorul Valer Marian, prim-vicepreşedintele Gheorghe Ciocan, vicepreşedinţii Nicolae Bura şi Ciprian Ardelean (preşedintele Organizaţiei de Tineret a PSD) şi trezorierul Gabriel Mihali. De asemenea, la adunarea de alegeri au participat preşedinții organizațiilor PSD din Colegiul nr. 1 Oaş.

La masa prezidiului au fost invitați, pe lângă conducerea județeană, preşedintele PSD Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, vicepreşedinții Gheorghe Marincaş, Constantin Fanea, Vasile Lohan şi Gheorghe Pop, preşedintele TSD, Sergiu Stan, şi preşedintele Organizației de Femei, Dorina Gardoş.

Adunarea generală a început prin prezentarea raportului de activitate a Biroului de conducere al PSD Negreşti-Oaş de către preşedintele organizației, primarul Aurelia Fedorca. Aceasta le-a mulțumit delegaților prezenți pentru implicarea şi mobilizarea exemplară de care au dat dovadă în timpul campaniilor electorale de anul trecut, ceea ce a dus la câştigarea primăriei oraşului Negreşti-Oaş şi a majorității în Consiliul Local, a preşedinției Consiliului Județean şi a unui important număr de mandate în Consiliul Județean. Aurelia Fedorca a amintit şi de rezultatele bune obținute la referendum şi la alegerile parlamentare. Aceasta a trecut în revistă evoluția organizației, arătând că PSD Negreşti-Oaş s-a întărit cu noi membri de valoare, după care a prezentat pe scurt proiectele pe care le derulează la Primărie şi a expus prioritățile mandatului său de primar.

După prezentarea raportului, a fost aprobat bugetul propriu de venituri şi cheltuieli, programul de activități pentru perioada următoare şi raportul cu privire la evidența membrilor organizației.

Preşedintele PSD Satu Mare, senatorul Valer Marian, a preluat conducerea şedinței, declarând că îi face o reală bucurie să se afle în fața unei săli atât de pline cu oameni de valoare. “Nu cred că greşesc dacă spun că din punct de vedere organizatoric organizația din Negreşti-Oaş este în acest moment cea mai puternică din județul Satu Mare”, a declarat Valer Marian.

Comisia a propus candidatura Aureliei Fedorca pentru funcția de preşedinte al organizației, aceasta fiind aleasă în unanimitate. Vicepreşedinți au fost aleşi consilierii locali Constantin Fanea, Vasile Lohan, Gheorghe Marincaş şi Gheorghe Pop, şi preşedintele TSD, Sergiu Stan. Totodată, secretar al organizației a fost ales Florin Ghiriti, iar trezorier Dan Mercea. Membrii în Biroul Organizației au fost aleşi Dorina Gardoş, Lucian Anton, Viorel Bud, Gheorghe Ciocan, Nicolae Bura, Delia Gavra şi Peter Zbona. Noul Birou al organizației a fost delegat să participe la Conferința Organizației Județene a PSD, care va avea loc în data de 29 martie. Adunarea generală a mai aprobat lista propunerilor de candidați pentru funcții în conducerea județeană: Aurelia Fedorca, Gheorghe Ciocan, Nicolae Bura, Constantin Fanea, Vasile Lohan, Florin Ghiriti, Gheorghe Marincaș, Gheorghe Pop şi Andreka Adrian.

În final, la propunerea preşedintelui nou ales, Aurelia Fedorca, preşedinții organizațiilor PSD din Ţara Oaşului au adoptat o rezoluție privind susținerea senatorului Valer Marian pentru funcția de preşedinte al Organizației Județene Satu Mare a PSD.

“Alegerile locale din iunie 2012 şi alegerile parlamentare din decembrie 2012 au confirmat forța şi unitatea Organizației Județene Satu Mare a PSD. Organizațiile PSD din Țara Oaşului şi aleşii locali ai partidului din zonă au avut întotdeauna susținere la conducerea Organizației Județene a partidului şi au avut o punte de legătură cu administrația județeană şi cu Parlamentul României. Având în vedere importanța bătăliilor electorale de anul viitor, nevoia de oameni competenți şi integri şi necesitatea unei mâini de fier care să conducă organizația județeană, organizațiile PSD din Colegiul nr. 1 Țara Oaşului îl propun şi susțin pe domnul senator Valer Marian pentru funcția de preşedinte al Organizației Județene a PSD Satu Mare, în cadrul Conferinței de alegeri a Organizației Județene a PSD Satu Mare, care va avea loc în 29 martie 2013. Recomandăm tuturor organizațiilor locale ale PSD din județul Satu Mare să susțină propunerea noastră pentru preşedinția Organizației Județene a PSD Satu Mare”, se arată în textul rezoluției.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.