Poliţiştii sătmăreni în vizită educativă la Ardud

Actiuni-pol-sm

Campania de prevenire a violenţei în rândul tinerilor continuă în judeţul Satu Mare, săptămânal fiind organizate întâlniri cu elevi în licee, dar şi în centre de plasament. O astfel de acţiune a fost desfăşurată miercuri, 27 februarie, la Liceul Tehnologic Ardud, unde elevii din clasele a IX-a şi a X-a au primit informaţii de la poliţiştii invitaţi, şeful Poliţiei oraşului Ardud, subcomisarul Viorel Variu şi inspectorul Felicia Hrihorişan, din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.

Elevii au vizionat filmul educativ “Cheia e la tine!” care prezintă modele pozitive, ale unor sportivi de talie mondială, cum sunt Lucian Bute sau Andreea Răducanu, dar şi modele negative, tineri aflaţi în penitenciare ca urmare a unor fapte săvârşite în perioada de minorat. După vizionarea filmului au avut loc discuţii interactive privind pedepsele ce se pot aplica minorilor, semnificaţia vârstei de 14, 16 respectiv 18 ani din punct de vedere juridic, precum şi despre infracţiunile cu violenţă, abordate gradual, în funcţie de formele de manifestare şi consecinţele pe care le produc (infracţiunile de loviri şi alte violenţe, vătămare corporală, vătămare corporală gravă, lovitură cauzatoare de moarte, tentativă de omor şi omor).

Elevii au fost impresionaţi de experienţele de viaţă ale deţinuţilor, realizând că adeseori ei înşişi s-au aflat în anumite situaţii de risc infracţional, folosindu-şi forţa fizică pentru rezolvarea anumitor conflicte inerente sau asociindu-se cu persoane cu tendinţe delincvente evidente.

O acţiune similară a avut loc, în aceeaşi zi, şi la Casa de Tip Familial “Orhideea” din Răteşti, comuna Beltiug, unde cei 11 copii alături de care s-a aflat coordonatorul centrului, Ileana Riedl, au avut posibilitatea de a viziona filmul educativ, dar şi de a primi ulterior informaţii privind infracţiunile comise de minori, în general, şi cele cu violenţă, în special, şi pedepsele aplicate acestei categorii, toate adaptate situaţiei concrete în care participanţii se află în acest moment.

Deşi realitatea o demonstrează că aceşti copii instituţionalizaţi reprezintă o categorie cu risc infracţional ridicat, poliţiştii au încercat să-i motiveze, arătându-le că prin muncă şi perseverenţă vor putea reuşi în viaţă, calea infracţionalităţii, chiar dacă poate părea mai simplă, este una care le poate compromite întreg viitorul.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.