Zece copii instituționalizați au fost adoptați în anul 2012

adoptii
Potrivit evidenţelor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare, anul trecut (2012) au fost adoptaţi un număr de zece copii aflaţi în sistemul de protecţie. Directorul economic al instituţiei, Marcela Pop a declarat în cadrul conferinţe de presă organizate astăzi, 19 februarie, că de la începutul anului şi până în prezent sunt în lucru 21 de dosare de adopţie. Alături de directorul economic la conferinţa de presă a participat şi directorul general interimar al instituţiei, Octavian Apan.

Din materialul prezentat reiese că la nivelul întregii structuri organizatorice a DGASPC Satu Mare sunt un număr de 1.054 de posturi aprobate dintre care sunt ocupate doar 835, din care 254 sunt asistenţi maternali profesionişti. Marcela Pop a făcut referire şi la bugetul instituţiei pe 2012 în valoare de 59.826 mii lei din care, 14.450 mii lei au reprezentat sume necesare pentru susţinerea sistemului de protecţia a copilului, 9.413 mii lei pentru finanţarea centrelor de îngrijire şi asistenţă a persoanelor cu handicap şi 35.873 mii lei pentru finanţarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Din evidenţele DGASPC Satu Mare mai reiese că la începutul anului 2012, în cadrul direcţiei exista o reţea de 243 de asistenţi maternali profesionişti iar la finele anului, 235, iar numărul copiilor aflaţi în grija acestora se ridică la 450.

Octavian Apan s-a referit la câteva dintre obiectivele pentru anul în curs şi anume: reducerea numărului de copii din sistemul de protecţie, îmbunătăţirea calităţii serviciilor de protecţie specială a copilului, promovarea formării profesionale, creşterea numărului de adopţii şi reducerea perioadei petrecute în sistemul de protecţie a copiilor adoptabili.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.