Beniamin Kira demisionează în cazul în care Udrea ajunge preşedinte la PDL

kira

Prin intermediul unui comunicat de presă pe care vi-l prezentăm integral, vicepreşedintele PDL Beniamin Kira îşi prezintă poziţia faţă de intenţia Elenei Udrea de a candida pentru şefia PDL:

„Subsemnatul Beniamin Kira, vicepreședinte al Biroului Permanent Județean al Partidului Democrat Liberal Satu Mare îmi exprim public dezacordul față de intenția doamnei Elena Udrea de a candida la președinția PD-L.

Consider că această manevră este de natură să slăbească unitatea partidului și să arunce în derizoriu orice demers politic constructiv, în vremuri tulburi și grele pentru partidul nostru.

Anii care au trecut, au demonstrat cu prisosință rolul negativ pe care Elena Udrea l-a avut în ceea ce privește pierderea credibilității politice a PD-L.

Una este să te afișezi în toalete luxoase și cu totul altceva să-ți asumi poziția de lider responsabil al unuia dintre cele mai importante partide din România.

Noi, pedeliștii, ne aflăm acum la un ceas istoric important, cel al clarificărilor, al poziționării ferme și al acțiunii politice de opoziție.

O minimă maturitate politică dovedește că în astfel de momente, nu putem să aderăm la înseilări fanteziste, aventuriste, cum este și cel promovat de Elena Udrea.

Farmecul personal este într-adevăr necesar în politică dar dacă acesta nu este completat de pricepere și caracter, atunci el nu poate fi valorizat eficient.

Dacă pe viitor, doamna Udrea va dori să-și asume o carieră politică de prim rang, îi recomand să se inspire din modelul de acțiune politică a cancelarului german Angela Merkel care ar putea să-i dea sfaturi pertinente, începând de la discursul politic și până la vestimentație, poate chiar și culoarea ori prețul poșetelor purtate.

În cazul în care, totuși, Elena Udrea ar ajunge președinte al PD-L, îmi rezerv dreptul de a demisiona din toate funcțiile din partid, al cărui membru sunt neîntrerupt, încă din anul 2000.

Menționez că acesta este un punct de vedere personal și nu reprezintă în mod obligatoriu, poziția organizației județene PD-L Satu Mare.”

 

 

 

 

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Beniamin Kira demisionează în cazul în care Udrea ajunge preşedinte la PDL"

  1. contribuabil   13 februarie 2013 at 11:42 pm

    prin ce s-a remarcat domnul Kira in evolutia satmarului……..ca si component al consiliului judetean ''trecut''?……..da-l in ***** ***** de taran prost din varful dealului cu firma dumnealui cu tot!…..analfabetul secolului…….mai poate avea pareri!?

    Răspunde
  2. Evelin Bora   14 februarie 2013 at 1:11 pm

    Bai nenorocitule,bai analfabetule….. cine-ti pregateste discursurile,le citesti de pe notite? Cine ti le face????? Bai tu nu esti in stare sa dai o dictare,ma! Rog angajatii tai sa-ti dea o dictare de o pagina si daca tu esti in stare sa o scrii eu ma fac popa! Ai ajuns tu sa-ti dai cu parerea si sa analizezi oameni care si-au ros coatele pe bancile scolii si au facut ceva la viata lor cinstit?????!!!! Tu care te ocupi numai de smecherii cu piatra din cariera Turtului care este bogatia stramoseasca a neamului !!!! Ascunde-te mai!!!! Da-ti 200000 de palme unde sa nu te vada nimeni!!!! Mai limbricule te-o facut socru-tau om!!!!

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.