Delegaţie din Transcarpatia, în vizită la Satu Mare

transcarpatia1transcarpatia2transcarpatia3
O delegaţie din regiunea Transcarpatia a sosit astăzi, 8 februarie la Satu Mare pentru a avea o întrevedere cu conducerea judeţului nostru. În cadrul întâlnirii s-au dezbătut teme cu privire la implementarea unor proiecte comune în agricultură, administraţie dar şi în viaţa economică a celor două regiuni, Transcarpatia şi judeţul Satu Mare.

La întâlnire au participat, de partea română, directorul de cabinet al prefectului, Sorin Martin Vereş, directorul de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Cristian Zaha, directorul DSVSA Satu Mare, dr. Corneliu Ceică dar şi reprezentanţii unor instituţii având activitate în special în domeniul agriculturii.

Din delegaţia oaspeţilor fac parte: Victor Matsola, directorul Direcţiei Muncii şi Protecţiei Sociale a Populaţiei din cadrul Administraţiei de stat a regiunii Transcarpatia, Vasyl Papp, adjunctul şefului Direcţiei de economie din cadrul Administraţiei de stat, Victor Terelea, adjunctul şefului Direcţiei de Dezvoltare Agricolă din cadrul Administraţiei de stat a regiunii Transcarpatia, Uliana Kurciumelea, şeful departamentului relaţiilor economice externe, integrare europeană şi administraţiei de stat a regiunii Transcarpatia, Svitlana Slava Prodan, profesor la Universitatea Naţionala din Ujgorod şi Natalia Feer, coordonatorul proiectului.

Întrevederea de astăzi este prima întâlnire a reprezentanţilor celor două părţi. Speciliştii şi-au propus să identifice noi căi de colaborare între Transcarpatia şi judeţul Satu Mare atât în domeniul economic cât şi în cele sociale şi culturale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.