Petre Mureşan susţine că puterea încearcă să destabilizeze opoziţia

Petre-Muresan
Potrivit preşedintelui interimar al organizaţiei judeţene a PD-L Satu Mare, Petre Mureşan, „pretinsul” acord de colaborare dintre unii primari ai formaţiunii pe care o reprezintă cu Partidul Naţional Liberal nu este este decât o diversiune menită să destabilizeze opoziţia. Într-un comunicat de presă remis redacţiei noastre, liderul democrat-liberal arată următoarele:

„Referitor la știrile apărute în presa locală, privind un pretins acord de colaborare a unor primari ai PDL Satu Mare cu organizația PNL Satu Mare, în vederea realizării unor proiecte de interes local și național, vă comunicăm următoarele:

Conducerea filialei județene a PDL nu a fost înștiințată în nici un fel despre existența unor astfel de demersuri sau acorduri, având drept una din părți membri ai PDL, recent aleși în funcții de primari sub sigla și pe listele PDL. Din acest motiv considerăm, deocamdată, că ne aflăm în fața unei diversiuni menite să destabilizeze opoziția cu mijloacele consacrate ale puterii actuale.
Considerăm ridicolă și absurdă orice asociere dintre putere și opoziție, mai ales în perspectiva unor alegeri viitoare. Colaborarea dintre putere și opoziție poate să existe și este chiar de dorit uneori, dar pe o platformă de onestitate și transparență și nu prin manevre de culise. Tentativa de a anihila opoziția este o chestiune care atentează la bazele statului de drept și ale democrației multipartinice. Ea duce cu gândul la timpurile de tristă amintire ale partidului unic.

Credem că obiectivul realizării unor proiecte de interes local și național n-ar trebui să fie condiționat, așa cum pare să se întâmple, de un acord forțat al persoanelor reprezentând opoziția, de a se integra, într-un fel sau altul, în structurile puterii în exercițiu. Acestea tentative se pot defini prin termeni precum presiune, racolare, amenințare și șantaj.

În cazul în care asemenea practici se vor generaliza, ne rezervăm dreptul de a ne adresa tuturor organismelor naționale sau internaționale competente să sancționeze aceste maniere care sfidează normele democratice, precum și morala privată sau publică.

Cu respect,

Președinte interimar al PDL Satu Mare
Petre Mureșan”

 

Comentarii

comentarii

6 Comentarii la "Petre Mureşan susţine că puterea încearcă să destabilizeze opoziţia"

  1. REd   4 februarie 2013 at 9:04 am

    Esti usor jenant domnule Muresan. Pai aia au fost toti patru in sediul PNL, in fata jurnalistilor. Ce destabilizare? E tradare si atat.

    Răspunde
  2. Nelu G   4 februarie 2013 at 9:06 am

    Hai ca esti simpatic. Pai unde ai mai auzit tu tradatori sa-si anunte intentia de a trada?

    Răspunde
  3. mihai   4 februarie 2013 at 9:46 am

    Il stiam baiat destept pe Muresan, nu inteleg ce castiga la conducerea PDL Satu Mare, in perioada aceasta

    Răspunde
    • ghita   4 februarie 2013 at 7:55 pm

      crezi c-ar trebui sa castige ceva? eu nu cred..
      cred insa, ca ar trebui sa spuna mai concret despre ce e vorba, lasand la o parte ca toti am inteles despre ce e vorba..

      Răspunde
  4. dicu   4 februarie 2013 at 7:58 pm

    Bravo Petre Muresan, in sfarsit se aude si vocea opozitiei! Am crezut ca opozitia a murit!

    Răspunde
  5. ion roata   4 februarie 2013 at 10:34 pm

    Schimbarea culorii politice i-a adus pe edili tradatori la limita legii.Vorbim de primarii PDL, care desi au candidat pe listele si sub sigla PDL. Teoretic prefectul trebuie sa se autosesizeze si sa aiba loc alegeri anticipate.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.