Un copil de 7 luni a murit chiar sub ochii medicilor

ambulanta
Un copilaş de doar şapte luni din Decebal a decedat în cursul zilei de luni, 28 ianuarie. Tragedia a avut loc în jurul orei 11.40.

Văzând că micuţa se simte rău mama acesteia a urcat-o în maşină cu gândul de a o duce la spital însă fetiţa a intrat în şoc cardio-respirator. Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Satu Mare, Mihaela Pop, ne-a confirmat faptul că fetiţa era deja moartă în momentul în care a ajuns în grija echipajului de la Ambulanţă.

„Mama fetiţei ne-a sunat să ne ceară ajutorul. Echipajul de pe ambulanţă s-a intersectat pe drum cu maşina cu care mama îşi ducea copilul la spital. Fetiţa a suferit un şoc cardio-vascular şi a intrat în moarte clinică. Noi am preluat copilul şi am demarat imediat manevrele de resuscitare. Am transportat victima la UPU unde manevrele au fost continuate însă fără succes deoarece la o oră şi jumătate după preluarea fetiţei de către cei de la UPU, medicii au înregistrat decesul”.

Potrivit interlocutoarei, în urmă cu trei zile copilul a fost consultat de un medic pentru că contactase o răceală. Acesta i-a prescris o reţetă iar în cursul zilei de luni mama şi-a dus fetiţa la control însă medicul de familie nu a observat nici o anomalie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.