Adrian Ştef: „Prioritatea noastră pentru anul acesta este reabilitarea secţiei de Chirurgie generală”

adrian-stef
Lipsa de spaţiu dar şi deficienţa de personal în ceea ce priveşte cadrele medii şi infirmierele de pe secţia de Chirurgie generală sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă chirurgii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţe (SJU) Satu Mare. Pentru a atrage atenţia conducerilor Consiliului Judeţean (CJ) şi a SJU, medicii au înaintat un memoriu prin care şi-au subliniat of-urile. Preşedintele CJ, Adrian Ştef, vine cu următoarele precizări:

„Conducerea Spitalului Judeţean şi CJ Satu Mare ţinem să analizăm situaţia actuală a secţiilor chirurgicale prezentând starea de fapt şi analizând posibilităţile de remediere.
Secţia de Chirurgie Generală este cea mai mare secţie chirurgicală din judeţ (cu 80 de paturi) cu o echipă de chirurgi profesionişti, ea rezolvând pe lângă cazurile cronice, urgenţele chirurgicale de pe raza întregului judeţ, cu echipă de gardă permanentă de doi chirurgi. Cunoaştem situaţia legată de lipsa de spaţiu de pe secţie, precum şi pe cea legată de lipsa de cadre medii şi infirmiere.

De asemenea, ţinem să precizăm că este cunoscut volumul mare de activitate pe secţie şi în Blocul Operator unde se efectuează circa 3.000 de intervenţii pe an numai pentru chirurgie generală, ştiind că aici se desfăşoară intervenţii clasice cu grad mare de dificultate precum şi intervenţii laparoscopice (peste 7.000 de intervnţii laparoscopice din 1997).

Cunoştem şi situaţia Blocului Operator, care cu toate îmbunătăţirile şi dotările efectuate se dovedeşte insuficient ca spaţiu. Funcţionează practic pe infrastructura anului 1973, suprafaţă care atunci deservea trei secţii, iar acum pe lângă cele trei secţii (chirurgie generală, ortopedie, obstetrică-ginecologie), aici mai activează încă şapte specialităţi (urologie, chirurgie plastică, chirurgie infantilă, chirurgie Buco-Maxilo-Facială, ORL, chirurgie cardiacă, chirurgie vasculara periferică). În aceste condiţii ştim că alcătuirea optimă a programului operator şi efectuarea ciclizărilor (dezinfecţiilor) este foarte dificilă.

Dorim să precizăm că ne-am implicat în modernizarea şi reabilitarea unor secţii şi a blocului operator într-un ritm constant. Faptic, nu prin vorbe şi dorim acest lucru în continuare.
Nu puteţi să nu observaţi că într-un timp relativ scurt s-a făcut mai mult pentru spital decât în 20 de ani!

Prioritatea noastră pentru anul acesta este reabilitarea secţiei de Chirurgie generală prin extensia ei şi dotarea cu mobilier, aparatură şi instrumentar nou. De asemenea, prioritară este reabilitarea secţiei ATI, unde ştim că medicii lucrează în condiţii dificile, precum şi a altor secţii chirurgicale (chirurgia plastică, chirurgie infantilă). Blocul Operator Central a fost şi rămâne o prioritate, dorind modernizarea-reabilitarea în continuare şi a celorlalte săli, respectiv înfiinţarea a încă două săli de operaţie.

De asemenea, dorim unificarea chirurgiei cardiace şi chirurgiei vasculare septice pe o secţie unică la etajul III în noua şi moderna secţie înfiinţată. Cazurile de chirurgie vasculară septice vor rămâne în continuare, ca orice caz septic, în cadrul secţiei de chirurgie generală izolaţi pe paturile septice ale acestei secţii. Aceste cazuri vor fi tratate în funcţie de necesitate de ambele specialităţi de chirurgie generală, respectiv chirurgie vasculară. Aceste hotărâri rezultă din cerinţele general valabile de asepsie şi antisepsie din activitatea chirurgicală. Bineînţeles, secţia de chirurgie generală va trebui suplimentată cu spaţiu care să deservească acest deziderat.

Suntem deschişi dialogului, dorim dialogul în scop constructiv pentru evitarea situaţiilor conflictuale şi considerăm toate ideile bine venite. Societatea şi instituţiile medicale sunt în permanentă schimbare şi dorim ca acest lucru să fie în bine. Dorim să aplanăm disensiunile între medici şi conducere. Dorim o colaborare bună cu toţi medicii Spitalului Judeţean, ţelul nostru comun fiind vindecarea omului bolnav”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.