Licitaţia pentru construirea centurii de ocolire a municipiului Satu Mare a fost amânată

Centura
Vă reamintim că licitaţia pentru executarea acestei lucrări trebuia să aibă loc pe data de 8 ianuarie 2013. Potrivit celor declarate azi de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Adrian Ştef, la sfârşitul anului trecut, pe data de 27 decembrie 2012, a fost semnat un contract de atribuire pentru studiul de fezabilitate şi executarea proiectului tehnic, fiind necesară actualizarea acestora având în vedere faptul că, proiectul are o vechime de mai mulţi ani.

Adrian Ştef ne-a declarat că studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic vor fi finalizate în cursul acestei luni, iar în februarie va avea loc anunţul de participare la liciaţia de executare a lucrărilor la centură.

Lucrările vizează construcţia a aproximativ 13,57 kilometrinoi de drum naţional şi urmează să fie realizate într-o perioadă de 12 luni de la data adjudecării contractului.

Valoarea acestuia este estimat ăîntre 263 de milioane de lei şi 310 milioane de lei, fără TVA. Proiectul este prevăzut a fi finanţat din fonduri europene nerambursabile FEDR şi de la bugetul de stat al României.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.