Trei urmăriţi internaţional şi naţional, prinşi de poliţiştii sătmăreni

catuse

Poliţiştii sătmăreni au depistat şi încarcerat trei persoane ce figurau ca urmărite internaţional şi naţional, care se sustrăgeau executării pedepselor privative de libertate aplicate de instanţele de judecată.

Astfel, un bărbat de 51 de ani, din Baia Mare a ajuns în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Satu Mare în urma unei acţiuni comune derulate de poliţiştii sătmăreni şi maramureşeni, din cadrul Serviciilor de Investigaţii Criminale, Compartiment „Urmăriţi”. Vasile H. fusese condamnat de Tribunalul Olt la executarea a 12 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, figurând ca urmărit internaţional şi naţional.

Şi Alexandru K., de 32 de ani, din Oar, a fost dat în urmărire naţională, pe numele său Tribunalul Satu Mare emiţând un mandat de executare a 2 ani închisoare pentru furt calificat. Mandatul instanţei a putut fi pus în aplicare ca urmare a acţiunii poliţiştilor Secţiei 3 Poliţie Rurală şi ai Serviciului de Investigaţii Criminale, care au depistat şi încarcerat miercuri, 9 ianuarie, persoana condamnată.

Tot în urma acţiunilor derulate în comun de către poliţiştii Serviciului şi ai Biroului de Investigaţii Criminale a fost depistat şi introdus în Arestul Inspectoratului Ioan S., de 45 de ani, din Botiz, care figura drept urmărit naţional, fiind condamnat la executarea pedepsei de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Persoanele condamnate vor fi transferate ulterior în Penitenciarul Satu Mare pentru executarea pedepselor aplicate.

 

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Trei urmăriţi internaţional şi naţional, prinşi de poliţiştii sătmăreni"

  1. sergiu   11 ianuarie 2013 at 6:58 am

    Bravo politiei,ma bucur cand aud ca isi fac treaba cu succes.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.