Cardul de sănătate va fi obligatoriu începând cu acest an

card-sanatate

Cardul (CEAS) reprezintă un instrument la purtător pentru identificarea pacientului în sistemul naţional de asigurări sociale de sănătate şi permite decontarea serviciilor medicale reale efectuate de către acesta.

„Implementarea Cardului este încă un pas important în reformarea sistemului românesc de asigurări sociale de sănătate, prin îmbunătăţirea serviciilor medicale şi farmaceutice, precum şi prin creşterea transparenţei şi diminuarea fraudei la nivelul serviciilor medicale. Sistemul este construit pe platforma Sistemului Informatic Unic Integrat şi completează Reţeta Electronică, sistem deja utilizat şi care va deveni obligatoriu de asemenea tot de la 1 ianuarie 2013”, a explicat preşedintele CNAS, dr. Doru Bădescu, cu ocazia implementării sistemului la Arad, citat de Agerpres.

Cardul va fi obligatoriu pentru toţi cetăţenii români de peste 18 ani şi va conţine datele de identificare ale posesorului, respectiv numele acestuia, codul unic de asigurat (format din 20 de caractere şi diferit de CNP), precum şi informaţii medicale despre deţinător.

Cardul va permite atât identificarea calităţii de asigurat – lucru care va certifica utilizarea corectă a fondului de asigurări sociale de sănătate pentru pacientul care s-a prezentat la medic, cât şi accesul medicilor de familie şi medicilor de urgenţă la o serie de date medicale cu risc vital ale pacienţilor. Cu acordul pacientului, medicul de familie va încărca pe card date medicale precum persoane de contact în caz de urgenţă, grupa sanguină, donator de organe şi boli cronice, informaţii care pot salva viaţa pacientului, putându-se evita administrarea de medicamente incompatibile cu profilul său medical.

Cardul Electronic de Asigurări Sociale de Sănătate se va distribui în prima parte a anului 2013, costul acestuia fiind suportat din bugetul Ministerului Sănătăţii, Compania Naţională „Imprimeria Naţională” coordonând procesul de realizare a suportului din plastic.

De asemenea, din 1 ianuarie 2013, medicii vor prescrie, obligatoriu, medicaţia numai în format electronic.

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Cardul de sănătate va fi obligatoriu începând cu acest an"

  1. irinel   3 ianuarie 2013 at 7:38 pm

    pana se vor obisnui doctorii nostri cu intreg sistemul va iesi o mare varza

    Răspunde
  2. bilar   9 ianuarie 2013 at 9:34 am

    romania este in ultimul loc din europa in modernizari nici nui mirare ca romanii cel mai prost si inapoiat din europa are mentalitate de cigan,retetele electronice sa folosit acum 20 de ani in occiden,romania e ramas in urma de alte state din europa cu 50 de ani.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.