Două persoane au fost rănite în urma unor accidente rutiere

ambulanta

Două accidente de circulaţie au fost înregistrate în cursul zilei de luni, 17 decembrie, în judeţul Satu Mare, printre victime numărându-se şi o fetiţă de 8 ani.

Primul eveniment rutier, produs pe DN 19, în localitatea Vama, a fost sesizat poliţiştilor în jurul orei 13.00. Din primele cercetări efectuate a rezultat că o minoră de 8 ani, din localitate, a fost accidentată de autoturismul condus de Anamaria P., de 29 de ani, din Baia Sprie, în timp ce traversa regulamentar strada, pe trecerea de pietoni semnalizată cu indicator şi marcaj. Fetiţa a suferit leziuni uşoare în urma impactului, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că tânăra de 29 de ani, aflată la volanul autoturismului implicat în evenimentul rutier, nu consumase băuturi alcoolice.

După numai o oră, un alt eveniment rutier s-a produs în localitatea Santău, cercetările în acest caz fiind efectuate de către poliţiştii rutieri din Tăşnad. Victima, un localnic de 55 de ani, a pierdut controlul asupra căruţei pe care o conducea, dezechilibrându-se şi căzând pe partea carosabilă. Gheorghe A., a suferit leziuni grave în urma accidentului, fiind transportat la spital pentru investigaţii medicale.

Cercetările continuă în cele două cauze pentru a se stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.