Parlamentarii sătmăreni și-au preluat certificatele

parlamentari1parlamentari2parlamentari3 parlamentari4 parlamentari5 parlamentari6parlamentari8 parlamentari7
Astăzi, 15 decembrie, a avut loc înmânarea certificatelor de deputat şi senator celor şapte parlamentari aleşi în colegiile electorale din judeţul Satu Mare, la scrutinul din 9 decembrie. Ceremonia a avut loc în sala mică de şedinţe a Palatului Adminisrativ, cu începere de la ora 18.00.

La eveniment au participat şase dintre cei şapte parlamentari aleşi la scrutinul din 9 decembrie, lipsind deputatul Erdei D. Istvan (UDMR). În afară de cei patru deputaţi şi doi senatori, la ceremonie au participat şi prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram, subprefectul Cristian Sasu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Adrian Ştef, vicepreşedintele Mircea Govor,primarul municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Dorel Coica, viceprimarul, dr. Radu Roca, preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 32 Satu Mare, judecătorul Remus Nemeş dar şi foşti candidaţi la alegerile parlamentare, respectivi lideri şi susţinători ai USL, ARD şi UDMR, cele trei formaţiuni politice din judeţ care, în mandatul 2012-2016, vor fi reprezentate în forul legislativ al ţării.

Înainte de a le înmâna certificatele de parlamentar, Remus Nemeş a felicitat cei doi senatori aleşi şi pe cei cinci deputaţi care şi-au câştigat colegiile în care au candidat arătându-se totodată mulţumit de faptul că, în judeţul Satu Mare procesul electoral a decurs fără incidente majore mulţumidu-le şi pe această cale candidaţilor şi formaţiunilor politice implicate în alegerile pentru Parlamentul României.

După acest moment, Remus Nemeş a înmânat certificatele de deputat şi senator celor şase parlamentari aleşi prezenţi la ceremonia de astăzi.

În luările de cuvânt, viitorii parlamentari ai judeţului Satu Mare au declarat că vor pune umărul la dezvoltarea colegiilor şi a judeţului în care au fost aleşi.

„Mulţumesc celor care m-au votat şi m-au ajutat să câştig încă un mandat de Senator în Parlamentul României. Mulţumesc staff-ului meu de campanie, echipei care a afost alături de mine dar şi mass-mediei care a reflectat în mod obiectiv întreaga campanie electorală. Am multe proiecte pe care cu ajutorul lui Dumnezeu le voi duce la bun sfârşit”, a declarat senatorul USL Valer Marian.

„Campania electorală s-a terminat şi doresc ca parlamentarii aleşi să pună umărul pentru dezvoltarea acestui judeţ”, a spus senatorul UDMR, Pataki Csaba.

„Sunt mândră că voi reprezenta în Parlamentul României, Ţara Oaşului. Mulţumesc celor care m-au ales şi cu votul cărora am ajuns deputat dar, şi celor care nu m-au votat. Voi face tot posibilul să duc Ţara Oaşului în fruntea ţării”, a declarat deputatul Andreea Paul.

La rândul lor au mulţumit alegătorilor dar şi echipei care le-a fost alături şi deputații USL Octravian Petric ţi Ovidiu Silaghi respectiv deputatul UDMR, Kereskenyi Gabor.
Adrian Ştef şi Mircea Govor au declarat că doar munca în echipă poate duce la dezvoltarea proiectelor invitând parlamentarii sătmăreni să-şi dea mâna pentru dezvoltarea judeţului Satu Mare.

6 Comentarii la "Parlamentarii sătmăreni și-au preluat certificatele"

    Leave a Reply to dan

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.