DGFP Satu Mare vine în sprijinul sătmărenilor

mircea-ardelean
Conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) a judetului Satu Mare vine in sprijinul contribuabililor cu o serie de informaţii. Astfel, în ziua de 24 decembrie, contribuabilii vor putea efectua plăţi la ghişeele trezoreriilor din cadrul tuturor administraţiilor finanţelor publice de pe raza judeţului Satu Mare, între orele 09.30 – 12.30.

În altă ordine de idei, a fost aprobată, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului, devansarea termenului de declarare şi scadenţă a creanţelor fiscale până la data de 21 decembrie, având în vedere faptul că data de 25 decembrie este zi nelucrătoare. Prin urmare contribuabilii au obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale şi efectuării plăţilor aferente până la data de 21 decembrie, inclusiv. Conducerea DGFP Satu Mare atrage atenţia, în mod deosebit, asupra respectării acestui termen de către contribuabilii care beneficiază de o înlesnire la plata în derulare. În caz contrar, aceştia pierd facilităţile acordate prin înlesnire la plată.

Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare este disponibil în forma lui definitivă, pe portalul ANAF, cel târziu până la data de 30 decembrie 2012. Având în vedere importanţa informaţiilor din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, pentru contribuabilii care fac achiziţii de la cei care aplică sistemul de TVA la încasare, in vederea stabilirii posibilităţii de exercitare a dreptului de deducere a taxei achitate, acest registru va fi public pentru contribuabili.

În prezent, pe portalul ANAF, este disponibil Registrul provizoriu al persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, fiind posibilă căutarea punctuală, după codul de înregistrare în scop de TVA. Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, în forma lui definitivă, va fi disponibil cel târziu până la finele lunii decembrie 2012. Conform datelor furnizate de către Ministerul Finanţelor Publice, pentru consultarea registrului, vor fi disponibile trei variante:

1. Consultarea punctuală (CUI cu CUI) în mod online, pe portalul ANAF la adresa http://www.anaf.ro/public/wps/portal/ANAF/Informatii/Infoagec/TVAIncasare.
2. Consultarea punctuală în mod offline, prin intermediul unei aplicaţii pusă la dispoziţie gratuit de MFP-ANAF.
3. Descărcarea informaţiilor din registru într-un format standardizat.

Pentru a sprijini dezvoltarea de aplicaţii proprii, care pot facilita consultarea informaţiilor din registru, se vor publica sursele aplicaţiei, structura bazei de date şi modul de organizare al informaţiilor în fişierele de descărcat, în secţiunea „Aplicaţii” în curs de dezvoltare pentru interesul contribuabililor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.