Cod galben de zăpadă şi vânt puternic, în duminica alegerilor

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) va emite vineri după-amiază o atenţionare cod galben de precipitaţii pentru intervalul sâmbătă ora 18.00 – duminică ora 21.00, a anunţat vineri directorul ANM, Ion Sandu.

El a spus că în zonele de sud-vest, vest, centru, nord, inclusiv în nordul Moldovei, vor cădea precipitaţii sub formă de zăpadă, iar în partea de sud-vest acestea vor fi asociate şi cu vânt. În restul ţării – în partea de sud, sud-est şi sudul Moldovei vor fi precipitaţii sub formă de ploaie.

Precipitaţiile pot ajunge la o cantitate de 25-30 de litri pe metru pătrat, a menţionat Sandu, la reuniunea comandamentului de iarnă, desfăşurată la Ministerul Administraţiei şi Internelor.

“Judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin, Gorj, Hunedoara, Timiş, Arad şi Bihor şi zona de munte a judeţelor Dolj, Sibiu, Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Buzău, Suceava şi Neamţ – atenţie deosebită este posibilă să fie zăpadă asociată cu vânt”, a spus Ion Sandu, potrivit Agerpres. El a precizat că ANM ar putea prelungi duminică seara atenţionarea numai pentru partea de est a ţării.

ANM va face noi estimări ale vremii sâmbătă, dar prognoza de vineri indică faptul că duminică, între ora 8.00 şi 14.00 vor fi precipitaţii în toată ţara.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.