O ambulanţă SMURD dotată cu echipament de ultimă generaţie, zace nefolosită de şase luni de zile

Președintele Consiliului Județean (CJ) Satu Mare, Adrian Ștef, și prefectul Eugeniu Avram încearcă să găsească soluții pentru ca o ambulanță SMURD dotată cu echipament de ultimă generație de intubare și resuscitare să poată fi folosită pentru intervenții. Ambulanța a fost primită de Serviciu de Urgență a Spitalului Județean Satu Mare și SMURD în urmă cu șase luni, dar nu a fost folosită până în prezent din lipsă de medici specialiști.

Pentru a putea lucra pe o ambulanță de tip C (cea mai avansată din punct de vedere al dotărilor) este nevoie de cel puțin trei medici specializați în urgențe și care să aibă și rezidențiatul finalizat. Spitalul Județean de Urgență Satu Mare are în prezent doar doi medici calificați să lucreze pe o asemenea ambulanță, președintele CJ Satu Mare încercând însă să atragă la Satu Mare cel puțin un medic din alte județe, căruia să i se asigure cu sprijinul Primăriei Satu Mare o locuință de serviciu. Până atunci s-a găsit o soluție temporară, cu sprijinul Spitalului Negrești-Oaș, astfel că ambulanța ar putea să fie folosită cât de curând.

„Este inadmisibil ca o ambulanță performantă să stea în garaj, pentru că vorbim de salvarea de vieți omenești. Vom oferi toate condițiile medicilor specialiști care vor veni în județul Satu Mare. Încercăm să asigurăm cele mai bune condiții în unitățile spitalicești din județ, cele mai bune echipamente medicale și cele mai performante ambulanțe, dar contează foarte mult și factorul uman, calitatea medicilor pe care îi avem în județ”, a spus Adrian Ștef.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.