„Locul deşeurilor nu este în casă! Trimite-le la plimbare”


Astăzi, 24 şi duminică, 25 noiembrie, în intervalul orar 09.00-16.00, sătmărenii sunt invitaţi să-şi ducă aparatele electrice şi electronice defecte sau pe cele pe care nu le mai folosesc la unul din punctele de colectare amenajate pe raza municipiului Satu Mare. Acţiunea face parte din cadrul campaniei „Locul deşeurilor nu este în casă! Trimite-le la plimbare” şi este iniţiată de Asociaţia RoRec în parteneriat cu Primăria municipiului Satu Mare.

Vă reamintim că, fiecare deponent care va participa la acţiunea de colectare, va fi înscris automat într-o tombolă cu premii oferite de partenerii Asociaţiei RoRec, Candy şi Philips. Iată şi premiile puse în joc: două frigifere de la Candy, cinci mixere, cinci cafetiere şi cinci aspiratoare marca Philips. Extragerea la sorţi va avea loc duminică, cu începere de la ora 17.00, la Complexul de Educaţie Ecologică „Casa Verde” din Grădina Romei.

Punctele de colectare sunt amplasate în următoarele locaţii:
Cartier M 16 – lângă Școala Gimnazială “Avram Iancu”
Cartier M 14 – lângă Școala Gimnazială “Mircea Eliade”
Cartier M 15 – lângă Școala Gimnazială “Balcescu-Petofi” (fosta Școala Gim. nr. 4)
Cartier M 17 – lângă Școala Gimnazială “Ion Creangă”
Strada Botizului – lângă Școala Gimnazială nr. 13
Cartier Solidarității – lângă Liceul Teologic Ortodox “Nicolae Steinhard” (fosta Şcoală generală nr. 3)
P-ța Titulescu – lângă Școala Gimnazială nr. 10
P-ța 25 Octombrie – platou Centru Nou
Carpati II – lângă Școala Gimnazială “Octavian Goga”
Strada Rodnei – lângă Școala Gimnazială “Vasile Lucaciu” (fosta Școală Generală nr. 21).

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.