Camera de Comerţ a premiat cei mai de succes oameni de afaceri din judeţ (galerie foto)


70 de firme din judeţul Satu Mare au fost reprezente la cea de-a XIX-a ediţie a Balului Oamenilor de Afaceri, eveniment organizat ieri, 16 noiembrie, cu începere de la ora 20.00, la Restaurantul „Mioriţa”. Amfitrionii serii au fost Maria Boieru şi Marius Iftimovici.

La balul care a devenit deja o tradiţie în judeţul nostru au participat prefectul Eugeniu Avram, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Adrian Ştef, primarul municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Dorel Coica, viceprimarul, dr. Radu Roca, consilierii judeţeni, Octavian Petric şi acad. dr. Virgil Enătescu, candidaţi din partea USL la alegerile parlamentare din 9 decembrie, respectiv oameni de afaceri din judeţ.

Firmele care au fost premiate în această seară nu numai că au făcut faţă cu succes situaţiei economico-financiare dar au reuşit să-şi dezvolte afacerile prin găsirea de noi soluţii şi noi pieţe de desfacere.

De asemenea, au avut loc şi o serie de momente artistice când pe scenă au urcat trupele „XXL”, „Celtic Fire” şi Paula Raţ care au generat ropote de aplauze din rândurile oamenilor de afaceri prezenţi.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Camera de Comerţ a premiat cei mai de succes oameni de afaceri din judeţ (galerie foto)"

  1. avram   17 noiembrie 2012 at 9:21 pm

    Un articol de 2 lei. Ati mers acolo sa pozati marii infractori / candidati ( cu exceptia batranului Enatescu ) si nu ati fost in stare sa va notati macar 3 castigatori de premii sau orice in legatura cu titlul.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.