„Beauty Days” 2012 la Grand Mall Satu Mare (galerie foto)


Artă, frumuseţe şi rafinament este tot ceea ce promit organizatorii „Beauty Days” Satu Mare 2012, pentru toţi cei care astăzi, 10 şi duminică, 11 noiembrie, vor trece pragul Grand Mall, pentru a admira creaţiile celor mai importanţi designeri şi hair-stilişti din România. Evenimentul organizat de Camera Meşteşugarilor Satu Mare în colaborare cu Primăria municipiului, reşedinţă de judeţ, este destinat profesioniştilor care activează în domeniul înfrumuseţării dar şi tuturor iubitorilor de frumos din oraşul nostru.

Ziua de astăzi, este dedicată în mare măsură artiştilor care activează în domeniul hair-styling-ului. La ora 10.00, evenimentul a debutat cu o serie de ateliere de lucru şi seminarii în care, renumiţi hair-stilişti din România şi-au demonstrat arta în faţa publicului care i-a onorat cu prezenţa. Atelierele de lucru şi seminariile au fost susţinute de Asociaţia „Intercoiffure” România, a cărei preşedinte, Cristina Ciucă a fost prezentă la evenimentul de la Satu Mare. Cei patru artişti: Viorica Amarandei (Iași), Georgeta Marin (București), Adrian Colesniuc (Brașov) şi Eva Gârbea (Miercurea Ciuc) şi-au demonstrate arta în faţa publicului, realizând fiecare câte o coafură.

Ziua de astăzi se va încheia cu “Seara Designerilor”, eveniment care în acest an a ajuns la cea de-a treia ediţie. Reprezentaţia va începe la ora 19.00, şi va avea loc la etajul II al Grand Mall Satu Mare. Semnatarii creaţiilor vestimentare vor fi atât creatori de modă consacraţi din Satu Mare, cât şi tinere talente ale acestui domeniu. Participă designerii: Alena Ignătescu, Alina Fârte,Agota Tompos,Georgia Ciontoș, Zsuzsa Andrasi şi Ciprian Crăciun.

Ziua de duminică a “Beauty Days” 2012 este dedicată competiţiei în care profesioniştii în hair-styling, make-up şi manichiură din Satu Mare şi nu numai, vor avea posibilitatea să îşi măsoare forţele, câştigătorii fiind aleşi în urma evaluării de către un juriu format din experţi. Competiţia este deschisă persoanelor cu calificare în coafură, machiaj şi manichiură.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "„Beauty Days” 2012 la Grand Mall Satu Mare (galerie foto)"

  1. Stoianovici Brigitta   10 noiembrie 2012 at 7:11 pm

    Doina! mult succes!

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.