Primăria înfiinţează o firmă specializată pentru lucrări de întreţinere



În şedinţa extraordinară de astăzi, 9 noiembrie, consilierii locali au votat proiectul de hotărâre cu privire la înfiinţarea SC Domeniul Public Satu Mare SRL, societate care, potrivit celor declarate de primarul municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Dorel Coica, va fi specializată pe lucrări de întreţinere, gospodăreşti. La şedinţa de astăzi, au participat 16 consilieri locali.
Potrivit celor declarate de Dorel Coica, administratorul acestei societăţi va fi Dan Verdeş, angajat al Serviciului de Administrare a Domeniului Public. Acesta se va ocupa de înregistrarea firmei, care va intra în activitate în aproximativ o lună de zile. Se va alcătui şi un plan de intervenţii iar în câteva săptămâni se va şti şi numărul de angajaţi ai acestei firme.

Totodată, din lipsă de cvorum, nu a fost adoptat proiectul de hotărâre cu privire la regulamentul de organizare şi funcţionare a noului Serviciu de Administrare a Domeniului Public. Potrivit primarului Dorel Coica, acest proiect de hotărâre va fi repus pe ordinea de zi a şedinţei următoare.

Un Comentariu la "Primăria înfiinţează o firmă specializată pentru lucrări de întreţinere"

    Leave a Reply to PAL

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.