Şedinţă a Comisiei Tehnico-Economice din Primăria Satu Mare

Primarul municipiului Satu Mare, preşedintele Comisiei Tehnico Economice a convocat astăzi, 5 noiembrie, o şedinţă a comisiei, la care au participat specialişti din cadrul Serviciului Investiţii, Serviciului Administrarea Domeniului Public şi Servicii Publice şi din cadrul Biroului pentru Proiecte cu Finanţare Europeană.

Pe ordinea de zi a şedinţei s-au aflat următoarele puncte: extinderea iluminatului public pe 13 străzi în municipiul Satu Mare, extinderea reţelelor de apă pe străzile Azuga şi Odobescu respectiv amenajările la coronamentul digurilor de apărare mal drept, mal stâng al râului Someş între graniţa cu Ungaria şi limita intravilan Satu Mare-Tronson, Satu Mare-Păuleşti, mal stâng km 16+800 şi km 21+800 comuna Păuleşti sat Ambud.

S-au discutat şi s-au avizat indicatorii tehnico-economici pentru primele două puncte urmând a fi propuşi şi aprobaţi în următoarea şedinţă de Consiliu local. Punctul 3 de pe ordinea de zi a fost amânat solicitându-se până mâine lămuriri din partea proiectantului.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.