Agenţii economici nu sunt interesaţi de Bursa locurilor de muncă


Evaluarea rezultatelor Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi din 28 septembrie 2012, dar şi o informare cu privire la măsurile şi planul de intervenţie în perioada sezonului rece au fost cele două tematici dezbătute în cadrul Colegiului Prefectural de astăzi, 31 octobrie.

La întâlnirea care a avut loc cu începere de la ora 09.00 în Sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ au participat prefectul şi subprefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram respectiv Cristian Sasu, directorul de Cancelarie al Instituţiei Prefectului, Sorin Marin Vereş dar şi directori de instituţii.

Din prezentarea făcută de directorul executiv al Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare, Gheorghe Tilibaşa, reiese că agenţii economici care au participat la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi au pus la dispoziţia celor care sunt în căutarea unei slujbe, un număr de 487 de locuri de muncă din care 15 penru cei cu studii superioare. „Locurile de muncă vacante oferite au fost în diverse meserii precum: croitor, confecţioner-asamblor articole din textile, vânzător, barman, gestionar, zugrav, zidar, pregătitor piese încălţăminte, tinichigiu auto, montator ansamble, sudor, etc. Persoanele cu studii superioare au putut opta pentru un loc de muncă ca economist, inspector asigurări, agent imobiliar, contabil, consultant asigurări sau operator call center”, a declarat Tilibaşa.

Potrivit directorului AJOFM Satu Mare, din cei 160 de agenţi economici contactaţi, la bursă nu s-au prezentat decât 40. La ediţia din luna septembrie a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi, s-au prezentat un număr de 1.010 persoane dintre care 450 au fost absolvenţi. „Din cei 450 de absolvenţi, firmele prezente au selectat în vederea încadrării un număr de 150 de persoane. Din datele pe care le deţin până în prezent, în perioada 28 septembrie – 26 octombrie, au fost emise un număr de 609 repartiţii pentru un loc de muncă din care 62 pentru absolvenţi, 448 pentru şomeri şi 99 pentru alte categorii de persoane. De asemenea din cele 609 persoane repartizate au fost angajate 176 dintre care 46 sunt absolvenţi, 36 şomeri şi 94 alte categorii. Din păcate însă, vreau să semnalez lipsa de interes al agenţilor economici în ceea ce priveşte prezenţa la aceste burse”, a declarat Tilibaşa.

În a doua parte a şedinţei, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare, dr. Dorina Dragoş Guran, a făcut o scurtă prezentare a măsurilor pe care instituţia pe care o conducere le are în vedere în ceea ce priveşte pregătirea pentru sezonul rece. Directorul DSP atrage pe această cale atenţia populaţiei cu privire la importanţa vaccinării antigripale în lunile octombrie şi noiembrie, având în vedere că serul antigripal degeaba mai este administrat în decembrie sau ianuarie pentru că atunci nu îşi mai face efectul scontat.

După cele două prezentări prefectul Avram a trecut pe scurt în revistă concluziile videoconferinţei cu prefecţii. „Începe campania electorală. Vreau să vă atrag atenţia asupra faptului că dumneavoastră sunteţi funcţionari publici şi nu ar fi de dorit să amestecaţi politicul cu administraţia. Eu vă sugerez ca să ne facem treaba aşa cum se cuvine în slujba cetăţeanului şi să-i lăsăm pe politicieni să facă politică. Nu aş vrea să recurg la sancţiuni în acest sens”, i-a avertizat prefectul pe directorii prezenţi la şedinţa de astăzi a Colegiului Prefectural.

La finalul şedinţei, directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Satu Mare, Mircea Ardelean, a informat Colegiul Prefectural cu privire la faptul că „dacă la şedinţa precedentă v-am spus că sunt probleme cu plata salariilor cadrelor didactice şi ai indemnizaţiilor persoanelor cu handicap, acum vin să vă spun că problema în mare parte s-a rezolvat. Din suma de 6 milioane lei solicitată pentru salariile profesorilor am primit 5,7 milioane lei, iar până în luna decembrie ne va fi alocată şi diferenţa. În ceea ce priveşte indemnizaţiile persoanelor cu handicap, noi am solicitat 9 milioane lei din care am primit 8,7 milioane. Astfel că, nu vor fi probleme nici cu salariile profesorilor şi nici cu indemnizaţiile persoanelor cu handicap”.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.