În piețe vor fi vândute doar legume şi fructe românești

Tarabele din pieţe vor fi accesibile doar producătorilor persoane fizice, care vor vinde numai legume şi fructe româneşti, măsură ce vizează eliminarea intermediarilor evazionişti care folosesc acte de producător false şi generează statului pagube de peste 1 miliard euro din comeţul „la negru”, scrie Mediafax.

Un proiect de hotărâre de Guvern stabileşte în mod clar că pe tarabele din cadrul pieţelor agroalimentare va fi permisă comercializarea en detail a legumelor şi fructelor proaspete „exclusiv de către producătorii agricoli persoane fizice şi numai a produselor din producţie proprie, autohtonă”. Noile reglementări vor intra în vigoare la patru luni de la aprobarea proiectului în Guvern.

Persoanele juridice vor putea vinde legume şi fructe proaspete, dar în spaţii individuale din cadrul pieţelor, delimitate distinct şi amenajate corespunzător pentru depozitare şi comercializare, inclusiv cu case de marcat.

Comercializarea en detail şi en gross a legumelor şi fructelor va fi condiţionată de existenţa unui carnet de producător cu elemente de securizare, avizat atât de primar, cât şi de asociaţia de profil,, incluzând date privind suprafaţa totală cultivată, structura pe specii de legume şi/sau pomi, producţiile estimate să fie realizate. Evidenţa carnetelor de producător legume/fructe distribuite de primari va fi ţinută într-un registru special deschis în acest sens de primăriile respective.

Vânzarea pe tarabe a altor produse decât cele autohtone va fi sancţionată cu amendă cuprinsă între 1.000 lei şi 3.000 lei, iar persoanele juridice care comercializează legume şi/sau fructe în alte spaţii decât cele prevăzute vor fi sancţionate cu amendă între 3.000 lei şi 5.000 lei. Administraţia pieţelor va suporta o amendă de 10.000 lei-20.000 lei dacă nu închiriază corect tarabele.

Pentru lipsa actelor de transport, sancţiunea va fi o amendă de 3.000 lei-5.000 lei şi confiscarea cantităţilor de legume/fructe transportate, dar şi a mijlocului de transport.

În document se arată totodată că majoritatea producătorilor îşi comercializează marfa „la negru” către intermediarii en-grosişti din pieţe, care la rândul lor o comercializează în baza unor certificate de producător eliberate cu încălcarea legii. Certificatele de producător sunt eliberate de primării „cu foarte mare lejeritate”, fără să fie verificate suprafeţele cultivate, culturile înfiinţate, cantităţile de legume-fructe estimate a se realiza pe specii sau, şi mai grav, în condiţii în care persoanele respective nu deţin pământ şi nici nu figurează în registrele agricole cu teren cultivat.

Se arată în acelaşi timp că legumele şi fructele achiziţionate de „engrossişti” din bazinele legumicole sau pomicole existente în judeţele din ţară, unde se organizează târguri şi oboare, sunt achiziţionate fără acte sau cel mult pe baza de borderou de achiziţii întocmit formal, în cadrul acestor pieţe fiind vândute nu doar produse autohtone, ci şi legume fructe provenite din import, „evident fără documente”.

Guvernul apreciază că noile reguli vor elimina verigile de intermediari care „umflă” preţul pe seama producătorului, va stimula producţia şi comerţul cu produse autohtone şi va proteja producătorii şi produsele autohtone, urmând să aibă şi efecte pozitive asupra bugetului de stat încă din primul an de la aplicare, prin creşterea veniturilor colectate din TVA, impozit pe profit şi amenzi.

Comentarii

comentarii

5 Comentarii la "În piețe vor fi vândute doar legume şi fructe românești"

  1. blacky   26 octombrie 2012 at 3:24 pm

    oooo, no eu vreau s-o vad si pe asta!!!!!!!

    Răspunde
  2. tataeee   26 octombrie 2012 at 3:25 pm

    Ihi si io

    Răspunde
  3. CURIOS   26 octombrie 2012 at 3:26 pm

    DA, DA SIGUR CA DA…..IN VECI IN VECILOR ….AMIN

    Răspunde
  4. ciprian   27 octombrie 2012 at 1:00 pm

    La p.u.l.i.v.a.r.a

    Răspunde
  5. pisik   27 octombrie 2012 at 8:27 pm

    din pacate cam da …atunci la p.u.l.i.v.a.r.a sau la pastele cailor

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.