Câţi bani au câştigat echipele româneşti în cupele europene

Cele 3 echipe româneşti de forbal care au participat la cupele europene au primit de la UEFA peste 23,3 milioane de euro, mai mult de 3 sferturi din această sumă revenind FC Oţelul Galaţi, doar pentru participarea în grupele UEFA Champions League. UEFA a dat peste 904 milioane de euro cluburilor participante la cele două competiţii pe care le-a organizat în sezonul 2011 / 2012.

Campioana de fotbal a României, FC Oţelul Galaţi, a câştigat de la UEFA aproape 18,4 milioane de euro, doar pentru prezentarea şi participarea la UEFA Champions League.

FC Rapid Bucureşti şi FC Steaua Bucureşti au primit de la asociaţia europeană peste 1,8 milioane de euro, respectiv 3,13 milioane de euro, pentru participarea la Europa League.

Sumele totale primite de la UEFA pentru participarea în Champions League (754 milioane de euro) sunt de circa 5 ori mai mari decât cele pentru Europa League.

Discrepanţa dintre modul de remunerare în cele două competiţii face ca Oţelul Galaţi, deşi nu a trecut de faza grupelor Champions Legue, unde nu a reuşit nici măcar un egal, să primescă de la UEFA cu aproape 8 milioane de euro mai mult decât câştigatoarea Europa League.

Atletico Madrid a trebuit să se mulţumească doar cu 10.517.916 euro.

Pe seama discrepanţelor financiare dintre cele două competiţii este pus şi dezinteresul aparent pentru Europa League (EL) al echipelor care ies din Champions League (UCL), ca să continue în a doua competiţie a UEFA. Manchester United, de pildă a ieşit din UCL din faza grupelor, cu 35 milioane de euro şi a mai luat intrat din EL, unde a ajuns în semifinale, doar 1,25 milioane de euro.

economica.net

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.