Bursa locurilor de muncă la Negreşti-Oaş

Primăria oraşului Negreşti-Oaş şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează în data de 9 noiembrie, de la ora 9.00, Bursa locurilor de muncă la Negreşti-Oaş. Evenimentul va avea loc în sala de festivităţi a Primăriei oraşului Negreşti-Oaş şi va reuni companii locale şi din toată Ţara Oaşului, interesate să angajeze personal.

Am decis să organizăm această bursă a locurilor ne muncă după ce am avut surpriza să aflu că mulţi negreşteni îşi caută locuri de muncă şi, în acelaşi timp, sunt multe societăţi comerciale care nu îşi găsesc angajaţi, deşi oferă pachete salariale atractive. Există un investitor care s-a gândit să-şi aducă muncitori din Ungaria, însă eu sper ca după această bursă să împăcăm pe toată lumea. Mă voi implica personal şi sper să reuşim să oferim măcar jumătate din numărul locurilor de muncă necesare pentru şomerii sau beneficiarii de venit minim garantat din zonă”, a declarat primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca.

Primăria Negreşti-Oaş invită toate societăţile comerciale care au disponibile locuri de muncă să-şi anunţe din timp participarea, iar pe negreştenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă îi invită să profite de această oportunitate.

Bursa locurilor de muncă se adresează în special celor 496 de şomeri şi beneficiari de venit minim garantat din Ţara Oaşului, aflaţi în evidenţele Biroului AJOFM din Negreşti-Oaş, dar şi celorlalţi negreşteni aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Până în acest moment au fost identificate peste 100 de locuri de muncă pentru confecţioneri, pregătitori feţe încălţăminte, muncitori necalificaţi, barmani şi ospătari.

Ultima Bursă a locurilor de muncă a fost organizată la Negreşti-Oaş în urmă cu mai bine de zece ani.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.