Decapitări în lanț la PNL

UPDATE: – Organizaţiile PNL Mehedinţi şi Dâmboviţa au fost dizolvate. Preşedinţii acestor filiale au fost demişi, a anunţat preşedintele PNL Crin Antonescu, în urma reuniunilor Biroul Politic Central, respectiv Consiliului National Executiv al PNL.

Antonescu a precizat că decizia demiterii preşedintelui PNL Sector 1 au fost luată cu 42 de voturi „pentru”, 15 „împotrivă” şi un vot anulat, un vot identic fiind înregistrat pentru dizolvarea Biroului teritorial PNL Sector 1. Potrivit lui Antonescu, şi deciziile privitoare la conducerile PNL Dâmboviţa şi PNL Mehedinţi s-au luat „cu un vot categoric”.

Organizaţia PNL sector 1 a fost decapitată, vineri, în urma unui scandal iscat la şedinţa în care liberalii trebuie să bată în cuie listele cu candidaţi pentru alegerile parlamentare.

Şefii de la PNL sector 1 s-au opus candidaturii lui Gigi Becali pe listele PNL. În replică, preşedintele partidului, Crin Antonescu, i-a acuzat că la referendum au colaborat cu adversarii.

Ulterior, Biroul Politic Central al PNL a aprobat, la solicitarea preşedintelui Antonescu, introducerea pe ordinea de zi a Consiliul Naţional Executiv a propunerii de demitere a conducerii filialei PNL Sector 1, în frunte cu Vlad Moisescu.

Preşedinte interimar a fost desemnat şeful PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu. Fostul ministru al Sănătăţii a confirmat că va prelua interimatul şi a precizat că votul a fost exprimat în mod secret la nivelul BPC.

„Biroul Politic Central (BPC) face propuneri către Consiliul Naţional Executiv. În acest moment, decizia care s-a luat de către BPC este să schimbe din funcţie preşedintele organizaţiei PNL Sector 1 şi să dizolve Biroul Politic de Sector. Prin vot secret s-a realizat acest lucru, şi tot prin vot s-a propus ca interimatul funcţiei de preşedinte să fie preluat de preşedintele Consiliului de Coordonare pe Bucureşti, în speţă eu, urmând ca, dacă se va vota şi în CNEx, această propunere de schimbare a preşedintelui şi de dizolvarea a Biroului Politic de sector, să se facă nominalizarea de preşedinte interimar, iar eu să vin în CNEx cu propunere de Birou Politic interimar”, a declarat Nicolăescu, potrivit Mediafax.

El a menţionat că s-a reporşat o „conducere slabă a organizaţiei, o nerespectare întru totul a hotărârilor conducerii centrale a partidului”. „Au fost circa 25 de voturi pentru şi şase împotrivă”, a mai spus Nicolăescu.

Comentarii

comentarii

4 Comentarii la "Decapitări în lanț la PNL"

  1. UZZY   21 octombrie 2012 at 10:28 am

    WTF???????

    Răspunde
  2. kangur   21 octombrie 2012 at 10:30 am

    Woaw da ce acuzatii garave, hey….

    Răspunde
  3. Harasel   21 octombrie 2012 at 2:02 pm

    Hahaha, s-a dus si USL-u' pe apa sambetei.Okey, toate bune si frumoase.. dar noi cu cine votam? Cum mama focului sa-l bagi pe cioban pe liste? Oare s-o fi kkt pe el Antonescu, pentru ca in urma prostiilor ce le-a facut, a ramas fara sustinatori? Si Becali i-a oferit o lista de alegatori vasta? Is o groaza de semne de inrebare.. dar sincer… decat Chucky, mai bine Base, desi chiar nu-l suport, dar macar nu e prost gramada ca astalalt.

    Cred ca ar trebui sa impushcam presedinti. Ce ziceti? Sa vedem dupa aia cine nu ne conduce cum trebuie…

    Răspunde
  4. antik   23 octombrie 2012 at 10:58 am

    banu' conteaza

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.