Palatul Copiilor pericol public!


Din cauza neregulilor găsite la lucrările de mansardare și la structura de rezistență a clădirii, profesorii și instructorii nu își mai pot desfășura orele de curs la Palatul Copiilor. Aceștia, împreună cu cei peste 1.700 de copii care își desfășoară activitatea în cadrul instituției sunt nevoiți să caute alte locuri pentru a-și putea ține orele de curs.

Problemele în ceea ce privește rezistența clădirii au fost constatate de către Inspectoratul de Stat în Construcții. Drept urmare, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Satu Mare a cerut conducerii acestei instituții să nu își mai desfășoare activitatea în clădire deoarece aceasta constituie un adevărat pericol pentru siguranța copiilor.
În urma verificărilor efectuate au reieșit mai multe nereguli în ceea ce privește lucrările de mansardare și, mai mult decât atât, se pare că acestea au fost făcute fără autorizație de construcție. Inspecția de Stat în Construcții a cerut efectuarea unei expertize tehnice care costă aproximativ 20.000 lei. Palatul Copiilor nu dispune de această sumă însă conducerea IȘJ Satu Mare promite că vor solicita fonduri de la Ministerul Educației în vederea realizării expertizei.

Inspectorul școlar adjunct al IȘJ Satu Mare, Viorel Solschi, a declarat că ”într-adevăr s-a vehiculat această sumă dar eu, personal, cred că e prea puțin. Expertiza va costa mai mult. Însă vreau să vă spun un lucru. Noi, IȘJ, nu am făcut decât o recomandare conducerii Platului Copiilor. Dar, în același timp le-am spus să nu se joace deoarece prioritatea numărul zero sunt copii și Doamne ferește să se întâmple vreo nenorocire. Banii necesari acestei expertize îi vom solicita de la Ministerul Educației. În această fază, noi le-am cerut profesorilor și instructorilor din cadrul instituției să-și găsească alte locații pentru desfășurarea orelor de curs. Am discutat și la nivelul Primăriei, cu domnul primar Dorel Coica și pot să vă spun că ne-am bucurat de o deschidere totală din partea domniei sale. Ce am cerut în fond? Ca să permită copiilor și cadrelor didactice să-și desfășoare orele de curs în incinta unităților școlare de pe raza municipiului Satu Mare”.

Potrivit interlocutorului în urma expertizei pot să apară două situații distincte și anume ”specialiștii pot spune că imobilul este sigur și nu reprezintă un pericol pentru copii sau pot să spună că într-adevăr există probleme și atunci e nevoie o nouă licitație urmată de alte lucrări acre pot dura, știți bine, ani și ani de zile”.

Prin mansardarea clădirii s-a dorit crearea unor spații de cazare. Valoarea investiției este de 750.000 lei. Lucrările au debutat în 2006, iar de demararea investiției s-a ocupat Vasile Popa, soțul fostului inspector general al IȘJ Satu Mare, Mariana Popa. Și, ca o coincidență (?), lucrările au fost efectuate de către firma omului de afaceri din Negrești-Oaș, Vasile Ștrango.

Vă reamintim că Mariana Popa și Vasile Ștrango împreună cu fost director adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Satu Mare, Ioan Ulici au fost condamnați de Tribunalul Satu Mare la executarea unor pedepse cu închisoarea pentru dare și luare de mită respectiv cumpărare de influență. Și în acel caz a fost vorba tot despre lucrări efectuate la o unitate de învățământ din județul Satu Mare.

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Palatul Copiilor pericol public!"

  1. uca   11 octombrie 2012 at 7:33 pm

    pana nu a pati ceva prunc ceva nu-ti face nimik

    Răspunde
  2. Tanu   14 octombrie 2012 at 8:13 pm

    Poi ce mai asteptati, faceti reparatii

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.