Biblioteca din Beltiug inaugurează un nou proiect pentru comunitate

Biblioteca Comunală ”Viorel Sălăgean” din Beltiug organizează vineri, 12 octombrie, un eveniment cultural prin care inaugurează un nou proiect de bibliotecă. Acțiunea se va desfăşura la sediul bibliotecii, începând cu ora 11.00.

Acest program se adresează în special copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, părinților și bunicilor cu copii și nepoți plecați din țară. În Comuna Beltiug locuiesc mai multe familii care au membri din familie plecaţi la muncă peste hotare și au nevoie de un proiect local care să le faciliteze comunicarea cu cei plecați: părinți, copii, frați, bunici și alte rudenii apropiate.
Prin acest nou proiect, biblioteca vine în sprijinul familiilor din comunitate rezolvând simplu, rapid şi gratuit problema de comunicare pe care o întâmpină. Proiectul se realizează cu un consum redus de resurse, poate fi permanentizat, iar numărul beneficiarilor este estimat la aproximativ 50 de familii.

La nivel local, proiectul este unic, fără concurență și este sprijinit de autorităţile locale şi apreciat de întreaga comunitate. Proiectul va fi implementat în cadrul bibliotecii comunale, activităţile se vor desfăşura zilnic, de luni până vineri, pe o perioadă nedeterminată, într-un interval orar care va fi stabilit de comun acord cu utilizatorii și cu rudeniile acestora, în limita a patru persoane simultan, cu îndrumarea și asistența de specialitate din partea bibliotecarului care va pune la dispoziția utilizatorilor echipamentele necesare.

”Biblioteca Judeţeană Satu Mare şi filiala judeţeană a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) sprijină proiectul iniţiat de colega noastră din Beltiug şi îl consideră un exemplu de bună practică şi de implicare comunitară. Alături de majoritatea colegilor din judeţ, doamna Maria Jurchiş, bibliotecar la biblioteca locală din comuna Beltiug, a beneficiat de cursuri de instruire şi formare profesională furnizate de IREX prin Centrul permanent de formare BIBLIONET din cadrul Bibliotecii Judeţene Satu Mare. Sperăm ca iniţiativa colegei noastre să fie urmată de alte exemple pozitive şi din partea altor biblioteci locale incluse în programul naţional BIBLIONET”, a declarat directorul interimar al Bibliotecii Judeţene Satu Mare, Angela Câmpian.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.