USL nu si-o asuma pe Kovesi

Victor Ponta si Crin Antonescu au sustinut la unison ca desemnarea Laurei Codruta Kovesi drept inalt reprezentant al Guvernului Romaniei la Bruxelles este atributia ministrului Justitiei, ei neavand niciun cuvant de spus in acest sens. Asaltati de jurnalisti cu intrebari pe aceasta tema, luni, la finalul sedintei USL, Victor Ponta si Crin Antonescu au parut ca au ajuns la un consens, dupa ce, duminica seara, Crin Antonescu isi exprimase nemultumirea fata de aceasta nominalizare si criticase Guvernul pe aceasta tema.

Premierul Victor Ponta a declarat ca fusese informat in legatura cu propunerea pe care urma sa o faca ministrul Pivniceru, dar a subliniat ca nu are nicio atributie in acest sens, doar Ministerul Justitiei si Ministerul de Externe fiind implicate in procedura.

La randul sau, Crin Antonescu a spus ca presa i-a rastalmacit vorbele. “Eu nu m-am aratat nici nemultumit, nici fericit”, le-a spus el jurnalistilor.

Intrebat daca este de acord ca fostul procuror general sa ne reprezinta la Bruxelles, Crin Antonescu a replicat: “Nu, dar nu e decizia mea si nu e problema mea”.

“E o opinie strict personala, care nu are de-a face cu decizia ministrului Justitiei. Are tot dreptul sa o ia, are sprijinul PNL, USL pentru a lua ce decizii gaseste de cuviinta”, a subliniat Antonescu, recunoscand ca el nu detine aceleasi informatii ca ministrul Justitiei, prin urmare este posibil sa aiba o opinie diferita de acesta.

Antonescu le-a cerut jurnalistilor sa nu mai caute probleme in USL, daca nu sunt. “Nu mai incercati, asa cum am vazut si astazi, sa spuneti lucruri neadevarate. Nu am atacat guvernul Ponta(…)Resemnati-va cu ideea ca voi sustine Guvernul Ponta pana in 2016”, a declarat Crin Antonescu.

“Propunerea a apartinut doamnei Pivniceru, dansa e sprijinita politic de PNL si USL in toate deciziile pe care le ia”, a completat Victor Ponta, adaugand si ca fiecare minister in parte se bucura de o anumita autonomie.

Intrebat de jurnalisti cu cine va tine legatura Laura Codruta Kovesi de la Bruxelles, cu guvernul sau cu presedintia Romaniei, Victor Ponta a evitat raspunsul, lansandu-se intr-o serie de acuzatii la adresa celor care intercepteaza telefoanele si stiu daca si cand se vorbeste cu presedintia, inainte sau dupa ce se vorbeste cu guvernul.

In ceea ce priveste prezenta ministrului de Justitie, Mona Pivniceru, la sedinta USL de luni seara, Victor Ponta a spus ca el a chemat-o in vederea discutiilor care vor urma in cadrul sedintei CSM din aceasta samptamana si a finalizarii procedurilor de desemnare a procurorului general si a procurorului sef al DNA.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.