Mona Pivniceru pune lesa pe SRI!

Lovitura in plex pentru ofiterii Serviciului Roman de Informatii specializati in misiunile operative de filaj si interceptari telefonice sau ambientale. Si care tin de „probe” pe care se bazeaza mai mult de jumatate din anchetele cam tuturor structurilor din Romania.Daca pana acum SRI putea, practic, urmari legal pe oricine, oricand si oriunde, conditiile de primire a mandatelor fiind unele derizorii, situatia se schimba radical prin modificarile legislative aduse de Mona Pivniceru. Pentru ca, sub pretextul raspunderii la cerintele CEDO, ministrul Justitiei va transforma intr-un adevarat calvar obtinerea de catre SRI a unui astfel de aviz de interceptare.

Afaceri in WC !

Fara putinta de tagada, smecheria cu mandatele de urmarire pe Legea sigurantei nationale a fost inventata de mafia politica. Si s-a dovedit mai mult decat eficienta, din moment ce, in ultimii ani, elitele tarii, de la lideri politici si importanti oameni de afaceri, pana la jurnalisti si demnitari, au trait terorizati ca vor fi „saltati” pe 29 de zile, sub pretextul noii sperietori: siguranta nationala! Astfel s-a creat o psihoza generalizata, mii de romani care inseamna ceva pentru viata publica devenind santajabili, sub amenintarea de a fi prinsi in aceasta veritabila plasa de paianjen minutios intinsa peste tot de catre SRI. Pentru ca Serviciul Roman de Informatii a devenit practic adevaratul conducator al tarii. Politia, DGA, DNA, DIICOT sau Parchetul General prezinta in instantele de judecata doar „marfa” livrata de SRI, serviciul secret care putea fabrica, si inca legal, orice dosar. Spaima a intrat in oasele celor vizati de eventuala acuzatie de atentat la siguranta nationala, astfel ca, in Romania zilelor noastre, de mult nu a mai avut loc o banala intalnire de afaceri. Miliardari si bieti proprietari de buticuri deopotriva au ajuns sa negocieze prin parcari sau prin toaletele restaurantelor, convinsi ca pot fi oricand retinuti, pentru interpretarea unor simple vorbe, glume sau urari de sanatate. Deja eram o natiune blazata in fata puterii nemasurate a SRI…

Din sistem

Venirea la conducerea Ministerului Justitiei a unui profesionist din sistem pare insa ca va pune stop terorii instaurate prin interceptarile si filajele abuzive. Mona Pivniceru declanseaza o adevarata revolutie care poate repune in drepturi democratia din Romania, si asta doar prin cateva modificari aduse printr-un proiect legislativ menit sa intareasca si la noi controlul judiciar asupra serviciilor de informatii. Este vorba de modificarea Legii nr. 51/ 1991 privind siguranta nationala a Romaniei, a Legii nr. 14/ 1992 privind organizarea si functionarea SRI si a Legii nr. 535 /2004 privind prevenirea si combaterea terorismului. Pivniceru poate stopa astfel 60 la suta din operatiunile de urmarire ale SRI, adica exact cota la care sunt apreciate misiunile abuzive ale acestui serviciu. Si ramane intrebarea de ce Catalin Predoiu, desi a fost ministru al Justitiei atata amar de vreme si in atatea Guverne, nu a avut si el o astfel de initiativa…

Totul doar justificat…

„National” va prezinta in exclusivitate modificarile prin care teroarea mandatelor la adresa sigurantei nationale poate disparea. Bineinteles, doar daca initiatorii proiectului vor rezista „replicii” care, cu siguranta, va fi declansata pe toate caile si prin toate mijloacele de catre „marele perdant”, SRI-ul. Care, daca pana acum cerea un mandat doar pe un nume, va trebui sa prezinte judecatorilor o cerere „cat mai detaliata posibil”, prin care sa prezinte „toate circumstantele cazului”. Si unde sereistii vor trebui sa scrie de ce vor sa urmareasca respectiva persoana, ce profesie are aceasta, unde lucreaza, ce alti suspecti mai sunt in cazul respectiv si, mai ales, de ce reprezinta un atentat la siguranta nationala. Totul in conditiile in care, pana acum – caz concret – s-a obtinut un mandat de urmarire impotriva unui om de afaceri din Bucuresti, fara stiinta vreunui organ de urmarire penala, de la judecatorul de serviciu de la Curtea de Apel Suceava, doar prezentandu-se numele „victimei”. Mai mult, daca judecatorul nu este convins de cererea SRI, el poate cere si alte informatii suplimentare. Iar magistratul poate da doar un mandat partial, in care sa se prevada explicit „identitatea completa a persoanei afectate, locul sau locatia unde activitatile specifice se pot desfasura, organele care efectueaza aceste activitati, durata de valabilitate a autorizatiei si durata maxima de prelungire a acesteia”. Cu alte cuvinte, daca o persoana este urmarita, sa zicem, pentru relatii suspecte cu cetateni straini, ea poate fi urmarita doar pe timpul intalnirii cu acestia, nu si la serviciu, in familie sau cu alte ocazii care nu au tangenta cu speta. Insa „umilinta” maxima pentru cei de la SRI este ca, daca nu strang probe care sa sustina trimiterea in judecata, trebuie sa distruga inregistrarile stranse si sa informeze oficial persoana pe numele careia au obtinut mandatul in ce perioada au urmarit-o, dar si de ce! In plus, nici „lipiturile de voci” din stenogramele scurse in presa si care au dus la atatea incatusari sau linsaje mediatice nu vor mai fi posibile, pentru ca SRI va fi obligat sa prezinte instantei hard-ul unitatii centrale unde a fost stocata initial inregistrarea, nu doar copii trase pe CD-uri, ca pana acum…

enational.ro

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Mona Pivniceru pune lesa pe SRI!"

  1. madam   3 octombrie 2012 at 9:31 am

    bine face era cazul sa le puna cineva ''lesa''

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.