Dorel Coica și Adrian Ștef au participat la Cluj, la ședința CDR Nord-Vest

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Adrian Ştef, alături de primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, primarul din Ardud, Ovidiu Duma și edilul-șef al comunei Dorolț, Mihai Găman, au participat astăzi, 3 octombrie, la Cluj, la şedinţa extraordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Nord-Vest.

Membrii CDR Nord-Vest au confirmat numirea în funcţia de preşedinte al Consiliului de Dezvoltare Regională al lui Horea Uiorean (preşedintele CJ Cluj) şi în funcţia de vicepreşedinte al aceluiaşi for al lui Emil Radu Moldovan (preşedinte CJ Bistriţa-Năsăud). Numirea acestora s-a făcut respectând principiul deţinerii acestor funcţii prin rotaţie, pe o durată de un an, şi al reprezentării unor judeţe diferite de către persoanele alese în aceste funcţii.
De asemenea, CDR Nord-Vest a aprobat, astăzi raportul semestrial de activitate al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest pentru semestrul I, 2012. În document se arată că în primele şase luni ale anului 2012, au fost semnate contracte de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional, pentru un număr de 69 de noi proiecte. Aceasta înseamnă că numărul total de proiecte contractate a crescut la 343 faţă de 279 proiecte în decembrie 2011. Impactul acestora asupra comunităţilor locale din cele şase judeţe ale regiunii Transilvania de Nord este semnificativ: peste 7.000 de elevi învaţă în 18 unităţi şcolare reabilitate; peste 800 de persoane solicită zilnic servicii medicale celor cinci unităţi medicale modernizare graţie finanţării obţinute în cadrul ”POR- REGIO”, în timp ce alte peste 600 persoane sunt asistate în şase centre sociale extinse, reabilitate sau modernizate prin acest program de finanţare. În sectorul privat, un număr de 98 microîntreprinderi s-au dezvoltat datorită ”REGIO”, reuşind să creeze peste 400 locuri de muncă pentru locuitorii din Transilvania de Nord. Finanţarea s-a îndreptat şi spre două obiective de patrimoniu care au avut nevoie de reabilitare: bisericile din Gerşa (Rebrişoara) şi Calvaria (Satu Mare), ambele finalizând deja proiectul. În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2012, valoarea asistenţei financiare contractată a fost de 56,67 milioane euro. Suma rambursată beneficiarilor în aceeaşi perioadă a fost de 24,89 milioane euro. De la momentul lansării POR în regiunea Transilvania de Nord au fost depuse 1.115 de proiecte care au solicitat aproape 1 miliard Euro, de două ori mai mult decât sumele disponibile. În ceea ce priveşte contractarea, suma nerambursabilă pentru care s-au semnat contracte de finanţare până la finalul primului semestrul al anului 2012, a fost de 88% din alocarea regională. Totalul plăţilor efectuate pentru proiectele în implementare şi finalizate în Transilvania de Nord a reprezentat 22% din alocarea regională, la finalul primului semestru al anului 2012. Nu în ultimul rând, în raportul semestrial al ADR Nord-Vest se arată că a luat startul activitatea de planificare regională pentru perioada 2014-2020, ce se va solda cu realizarea Planului de Dezvoltare Regională pentru perioada menţionată.

În aceeaşi şedinţă, CDR Nord-Vest a avizat un număr de 56 de contracte încheiate între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în calitate de Autoritate de Management, ADR Nord-Vest în calitate de Organism Intermediar şi beneficiari, în cadrul POR 2007-2013, pentru acordarea finanţării, în vederea realizării proiectelor acestora.

Membrii CDR au amânat votarea hotărârii referitoare la planul de măsuri care urmează să fie adoptate de ADR Nord-Vest pentru înlăturarea consecinţelor pe termen scurt ale acţiunii inculpatei Druţă Cosmina asupra ADR Nord-Vest şi SC IRCETT SA.

Un Comentariu la "Dorel Coica și Adrian Ștef au participat la Cluj, la ședința CDR Nord-Vest"

    Leave a Reply to Kami

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.