O călătorie plină de mister și legendă la Ardud

Toți cei interesați de vremurile demult apuse sunt invitați duminică, 7 octombrie, cu începere de la ora 17.00, în incinta Cetății din Ardud într-o călătorie plină de mister și legendă. Evenimentul este organizat de Partidul Național Liberal și Organizația de Tineret (TNL) Ardud, împreună cu edilul-șef al orașului, Ovidiu Marius Duma.

În prima parte a ”călătoriei” organizatorii vor prezenta în format Power Point, istoria și legendele legate de Cetatea Ardudului. În a doua parte elevii Casei de Cultură ”Mircea Augustin” din localitate, vor prezenta un program artistic ce va cuprinde muzică clasică la vioară.

Apoi, cei prezenți vor efectua un tur al cetății, alături de Rodica Berci, ce va prezenta evoluția acesteia de-a lungul istoriei. Invitatul special al evenimentului este George Negrea, care va încânta publicul cu un moment de muzică folk.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.