Morar, interimar la Parchetul General. Kovesi candidează pentru șefia DNA

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, l-a delegat pe şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, în funcţia de prim-adjunct al procurorului general, pentru şase luni. De asemenea, Codruța Kovesi a anunțat că nu exclude o candidatură a sa la conducerea DNA.

Kovesi a declarat că a luat decizia de delegare a lui Daniel Morar în funcția de prim-adjunct al procurorului general, întrucât acesta are cea mai mare vechime la conducerea unei instituţii, colaborează cu instituţiile europene, participând la evaluăril în cadrul MCV, are experienţa necesară pentru a asigura măsurile de continuitate şi stabilitate în ce priveşte activitatea Ministerului Public.

Codruţa Kovesi a precizat că începând de luni a încetat delegarea lui Marius Iacob în funcţia de prim-adjunct al procurorului general, iar în locul acestuia a fost propus Daniel Morar, care a acceptat delegarea pe această funcţie.

Conducerea DNA va fi preluată de unul dintre adjuncţii procurorului şef Daniel Morar, informează Mediafax. De asemenea, Laura Codruța Kovesi și-a anunțat, în conferința de presă susținută cu prilejul finalizării mandatului de procuror general al României, intenția de a candida la șefia DNA.

Toţi adjuncţii Laurei Codruţa Koveşi şi-au depus luni demisia. Astfel consilierii personali ai procurorului general al României, Dana Tiţian şi Marius Bulancea, precum şi şeful Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Valentin Şelaru și-au încetat delegarea pe funcții.

Un Comentariu la "Morar, interimar la Parchetul General. Kovesi candidează pentru șefia DNA"

    Leave a Reply to uzzy

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.