De ce nu poate fi închis Oltchim

În ultimii 12 ani, Oltchim a adunat pierderi uriașe, cifrate la peste 700 milioane de euro. Totuși, închiderea definitivă a celui mai mare combinat al țării ar da o lovitura grea economiei românești, pentru că Oltchim aduce din exporturi un miliard de euro pe an.

Deși nu a mai facut profit de șase ani, Oltchim contribuie prin exporturile sale la stabilitatea cursului valutar.

“Oltchim este în topul primilor 10 exportatori ai României. Or pierzând o asemenea forță de export a combinatului, plus a celorlalte unități de prelucarare a materiilor prime ale combinatului tot din România, care și ele la rândul lor exportau, putem vorbim undeva de o cifră de cel puțin 1 miliard de euro reducere a capacitatii de export, produse care ar urma să le importe România din alte țări, deci ar fi o dublă lovitură dată balanței comerciale a țării”, a declarat la Pro TV Mihai Ionescu, secretar general al ANEIR.

80% din producția de la Oltchim se exportă, iar restul este vândută pe piața internă.

Din ultimii 12 ani doar trei au fost pe plus. În restul de nouă, combinatul a înregistrat an de an pierderi și datorii uriașe. Motivul pierderilor este funcționarea sub capacitate după ce rafinaria Arpechim Pitești, principalul furnizor de materii prime, a fost închisă în urmă cu doi ani de austriecii de la OMV, care o cumpăraseră “la pachet”, alături de compania PETROM.

Din închiderea combinatului ar câștiga două uzine concurente – una din Ungaria, controlată de chinezi, și alte două din Polonia, dintre care una este controlată chiar de germanii de la PCC, unul din acționarii minoritari ai Oltchim. Aceștia din urma s-au opus vehement la orice plan de reorganizare.

cotidianul.ro

2 Comentarii la "De ce nu poate fi închis Oltchim"

    Leave a Reply to tarkan

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.