Sinucigaşul profesionist al Sătmarului a comis-o din nou

Un om al străzii, în vârstă de 45 de ani, a ameninţat luni, 17 septembrie, în jurul orei 21.30, că se aruncă de pe Podul Golescu în Someş. Pentru a interveni şi a-l salva, la faţa locului s-au deplasat câte un echipaj de la pompieri şi jandarmi respectiv unul alcătuit din poliţişti.

Forţele de ordine au fost anunţate cu privire la intenţia bărbatului, prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă „112”, cu câteva minute înainte de ora 21.30. Acesta a trecut balustrada şi s-a aşezat pe conducta ce traversează podul ameninţând că se aruncă în gol însă cei prezenţi au reuşit să-l convingă să renunţe la ideile sinucigaşe.

Bărbatul nu este la prima încercare de a-şi pune capăt zilelor. Acesta a ameninţat în mai multe rânduri că se aruncă în Someş de pe Podul Golescu. Una dintre tentativele acestuia a avut loc anul trecut (2011), pe 5 octombrie. La acea dată, după negocieri îndelungate bărbatul a fost convins să renunţe la ideile care îl bântuiau, după care a fost urcat în Ambulanţă şi transportat la spital.

Însă povestea nu se termină aici. Odată externat, omul a revenit în acelaşi loc (pe 17 octombrie) … a trecut balustrada podului şi s-a aşezat pe conductă ameninţând că se aruncă în apele râului. Dacă pe 5 octombrie a renunţat să sară în Someş în schimbul unui energizant şi a două ţigări, la a doua tentativă s-a mulţumit cu o cafea la pahar de unică folosinţă şi două ţigări pe care le savura în tihnă în timp ce oamenii se opreau, îl priveau iar unii dintre ei au rămas să asiste la deznodământul acţiunii. În cele din urmă bărbatul a fost trecut peste balustrada podului şi urcat în Ambulanţă.

Acesta a mai avut o tentativă suicidară şi pe 28 noiembrie 2011, încercare ce a avut acelaşi deznodământ precum celelalte două tentative anterioare.

Potrivit unor surse neoficiale bărbatul a fost cadru militar timp de 8 ani de zile dar în prezent îşi duce veacul în împrejurimile Podului Galben (Tehnologic) din Satu Mare.

2 Comentarii la "Sinucigaşul profesionist al Sătmarului a comis-o din nou"

    Leave a Reply to Daniel

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.