Aflat la Satu Mare, Achim Irimescu a punctat principalele probleme ale agriculturii româneşti


”Finanțarea, lipsa de consultanță și neajunsurile în ceea ce privește constituirea unor asociații de fermieri, reprezintă punctele nevralgice ale agriculturii românești”.

Declarația a fost făcută astăzi, 18 septembrie, de către secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale (MADR), Achim Irimescu, în cadru întâlnirilor avute cu primarii din județul nostru respectiv cu reprezentanții Prefecturilor și Consiliilor Județene din cadrul regiunii de nord-vest a țării.

Prezent astăzi la Satu Mare, secretarul de stat Irimescu a avut o întâlnire, la ora 10.00, în sala mare de ședințe a Palatului Administrativ, cu primarii și reprezentanții administrațiilor locale și ai firmelor de consultanță agricolă din județul Satu Mare. La întâlnire au mai participat directorul general al APDRP, George Octavian Turtoi, directorul general APIA, Dorel George Benu, prefectul și subprefectul județului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram și Cristian Sasu, președintele CJ, Adrian Ștef, primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica dar și directori de instituții ce au activități tangente cu domeniul agricol.

Secretarul de stat a vorbit despre procentul de absorbție extrem de scăzut al fondurilor europene în domeniul agriculturii, în intervalul 2007-2013, după care a prezentat câteva aspecte din politica agricolă europeană pentru perioada bugetară 2014-2020. ”În perioada 2007-2013 din suma de 34,5 miliarde euro, de la UE, agriculturii i-au revenit 13,5 miliarde. Însă la nivelul țării nu au fost cheltuiți decât 8 miliarde de euro din care 7,6 miliarde i-au revenit agriculturii. Cu toate acestea mai avem mult de lucru pentru a dezvolta zonele rurale și agricultura. Însă acum trebuie să ne îndreptăm atenția către perioada bugetară 2014-2020. În primul rând trebuie să începem prin efectuarea unor studii și evaluări pentru a vedea ce este bine pentru România”, a declarat Irimescu.

În luările de cuvânt primarii și reprezentanții firmelor de consultanță din domeniul agricol deplâng birocrația excesivă, perioadele de verificare extrem de îndelungate ale proiectelor, lipsa de personal, dificultatea cu care băncile acordă creditele pentru fermieri, etc.

La ora 12.30, Irimescu a avut o altă întâlnire, pe aceeași temă cu reprezentanții prefecturilor și Consiliilor Județene din regiunea de nord-vest a țării: Maramureș, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Satu Mare. Întâlnirea a avut loc în sala mică de ședințe a CJ. Secretarul de stat i-a îndemnat pe cei prezenți să-i convingă pe fermieri să se asocieze ”deoarece doar așa vom putea absorbi sume cât mai mari din fondurile europene. În România lipsesc organizațiile de proprietari. Trebuie să ne gândim bine la strategia pe care o vom adopta având în vedere că bugetul pe intervalul 2014-2020 a UE va fi de 1.000 de miliarde de euro din care 384 milioane sunt destinate agriculturii. O sumă extrem de mare”, a declarat Irimescu.

Un Comentariu la "Aflat la Satu Mare, Achim Irimescu a punctat principalele probleme ale agriculturii româneşti"

    Leave a Reply to Antoniu Poienaru

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.