Numărul parlamentarilor ar putea creşte cu peste 100

Numărul parlamentarilor prevăzuţi de norma de reprezentare ar putea creşte cu peste o sută, conform prevederilor actualei legi pentru alegerea parlamentarilor (Legea nr. 35/2008) şi în condiţiile în care o formaţiune politică va deţine peste 50% din voturi, a declarat duminică, pentru agenţia Agerpres, profesor univ. dr. Alexandru Radu, fost vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente(AEP).

În prezent, în Parlamentul României sunt 137 de senatori şi 314 deputaţi, plus cei 18 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară.

‘Calcule estimative şi simulările efectuate de echipa mea de cadre didactice atestă faptul că este posibil ca numărul parlamentarilor în noua legislatură să ajungă la peste 550. Reamintesc că, deja în 2008, într-un colegiu uninominal din judeţul Arad au fost aleşi doi deputaţi, dar atunci partidul care înregistra cel mai mare număr de voturi atingea doar 36 la sută dintre opţiunile electoratului’ , a mai spus Alexandru Radu.

Exemplificând cu un posibil caz concret, fostul vicepreşedinte al AEP s-a referit la circumscripţia electorală Vaslui, unde a efectuat o simulare a votului.

‘Estimând că în această zonă electorală, pentru care sunt alocate, în prezent, şapte mandate de deputat, conform normei de reprezentare, scorurile vor fi: USL – 63%, PDL – 23% şi PPDD-7%, repartizarea proporţională a locurilor va atribui 4 mandate USL, 2 mandate PDL şi 1 mandat PPDD. Totuşi, USL va câştiga, prin vot majoritar toate cele 7 colegii, astfel că va primi în plus 3 mandate (4+3=7), conform prevederilor legii electorale, iar numărul total de deputaţi va ajunge, astfel, la 10, înregistrând o creştere cu 43%. Totodată, în cele trei colegii câştigate în plus de USL, vor fi câte doi deputaţi’, a explicat prof. univ. dr. Alexandru Radu, fost vicepreşedinte al AEP.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.