A început școala!


Alături de elevi, părinți, bunici și profesori, oficialitățile locale și județene au participat astăzi, 17 septembrie, la festivitățile de deschidere a noului an școlar în cadrul Colegiilor Naționale (CN) ”Mihai Eminescu” și ”Doamna Stanca” din Satu Mare. În luările de cuvânt aceștia le-au transmis elevilor și profesorilor toată susținerea din partea lor și ai instituțiilor pe care le reprezintă pentru ca rezultatele obținute la învățătură și la concursurile școlare să fie pe măsura așteptărilor.

Pregătiți pentru un nou an școlar ”eminescienii” s-au adunat în curtea școlii cu mult înainte de ora 09.00. Dintre oficialități, la festivitatea de deschidere a noului an școlar au participat președintele Consiliului Județean (CJ) Adrian Ștef, primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean (IJ) Satu Mare, Mariana Roman, alături de directorul și directorul adjunct al unității de învățământ, Ioan Pop respectiv Nicoleta Cherecheș. În luările de cuvânt atât primarul municipiului, reședință de județ cât și președintele CJ le-au urat elevilor un an școlar plin de realizări și rezultate cât mai bune la învățătură.

Apoi oficialitățile s-au deplasat la Colegiul Național ”Doamna Stanca”, unde festivitatea de deschidere a noului an școlar a avut loc de la ora 10.00. Pe lângă personalitățile prezente la CN ”Mihai Eminescu”, la ”Doamna Stanca” au participat și subprefectul Cristina Sasu, directorul Casei de Creație, Felician Pop, directorul de cabinet al prefectului, Sorin-Martin Vereș, alături de directorul și directorul adjunct al liceului, Anna Maria Marușca respectiv Cristina Gherman.

După cuvintele de salut adresate de oficialități elevilor, Anna Maria Marușca a făcut o scurtă prezentare a claselor și diriginților acestora apoi elevii au mers la clase pentru a primi orarul de a doua zi dar și manualele pregătite pentru noul an de studiu.

Un Comentariu la "A început școala!"

    Leave a Reply to haaaaa

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.