Despre tainele psihicului uman cu profesorul Mariana Popa

Reporter: Sunteţi lector universitar şi doctor în psihologie cu o vastă experienţă didactică şi în domeniul psihologiei practice, acumulată în decursul anilor ca specialist la nivelul diverselor instituţii în care v-aţi desfăşurat activitatea. Pentru început vă rog să ne spuneți câteva cuvinte despre dumneavoastră după care vă propun să deschidem ”paginile” psihicului uman și să încercăm să descifrăm preț de câteva minute tainele celei mai fascinante construcții, dacă îmi permiteți această expresie, și anume a creierul uman?
Mariana Popa (zâmbește): Frumos. Îmi place această introducere. Mă numesc Mariana Popa și aşa cum aţi precizat anterior, sunt lect. univ. dr. în domeniul psihologiei. Sunt cadru didactic la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” filiala Satu Mare din 2003. Susţin cursuri de psihologie la Facultatea de Psihologie și Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul universităţii. Sunt aici de la înfiinţarea acestei facultăţi la Satu Mare, adică din 2003. Înainte am locuit 22 de ani în Alba Iulia de unde, în urma unor probleme familiale am ales să vin mai aproape de casă. Părinţii mei sunt din Tăşnad. Vreau să vă spun că, am susţinut de la bun început înfiinţarea unei facultăţi de psihologie la Satu Mare deoarece am observat că sunt mulţi tineri care doresc să studieze și să înțeleagă tainele psihicului uman, așa cum ați spus și dumneavoastră.

R.: Pe lângă experienţa didactică de necontestat, dispuneţi şi de o vastă experienţă pe care o numesc, poate cu riscul de a greşi, de psihologie aplicată acumulată în anii în care aţi lucrat la diverse instituţii …
M.P.: Aşa cum v-am spus în minutele anterioare, înainte de a veni la Satu Mare am locuit 22 de ani la Alba Iulia. Am lucrat în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Alba, dar şi ca inspector expert la Centrul zonal al armatei. Totodată, am fost şi directorul unui centru pentru copii cu handicap sever. Toate aceste locuri de muncă mi-au servit pentru o mai bună cunoaştere a psihicului uman. Am lucrat cu copii cu handicap sever ce au o construcție psihologică mai aparte. Sunt mult mai sensibili. Trebuie să ști cum să le vorbești. Toate acestea se învață în timp, trăind în mijlocul lor, fiind părtași atât la bucuriile cât și la nefericirile lor. Nu e ușor dar trebuie să învățăm un lucru și anume că nu sunt doi oameni la fel. Fiecare dintre noi e unic în felul său și trebuie să îl luăm ca atare.

R.: Sunteți un bun cunoscător al psihologiei copilului. Cum vedeţi, cu ochiul specialistului, a psihologului, relaţia copil-părinte?
M.P.: Vreau să vă spun de la bun început că sunt adepta educaţiei asertive atât în calitate de părinte cât şi în calitate de psiholog. Ce ascunde acest termen? Vedeţi dumneavoastră? Trăim în comunităţi, printre oameni. Unora dintre noi le place să interacţioneze, alții iubesc mai mult sigurătatea. În orice caz, contactul cu ceilalţi oameni este inevitabil. Felul în care relaţionăm are un impact foarte puternic asupra fiecăruia dintre noi. În domeniul comunicării literatura de specialitate descrie patru tipuri de atitudini şi anume: pasivă, pasiv-agresivă, agresivă şi asertivă. Şi iată am ajuns la subiectul discuţiei noastre. Atitudinea asertivă reprezintă calea de mijloc ce se caracterizează prin negociere şi compromis. În accepţiunea mea, atitudinea asertivă te ajută să ai parte de relaţii sănătoase. Asertivitatea ne permite să ne exprimăm ideile, opiniile, emoţiile şi drepturile într-un mod onest şi ne ajută să acceptăm şi să respectăm drepturile, opiniile şi emoţiile celorlalţi. Disciplina asertivă îi ajută pe părinţi să îşi educe copiii în mod pozitiv: părinţii reuşesc astfel să rezolve conflictele cu adolescenţii din familie iar copiii vor accepta criticile în mod constructiv. Toate regulile, pedepsele, răsplatele dar şi interdicţiile trebuie negociate cu copilul. Trebuie să discuţi cu copilul tău şi să-i explici de ce iei o anumită măsură educativă iar pedepsele trebuie să fie pe măsura vinei.

R.: Apropo pedepse … se spune că bătaia e ruptă din rai. Ori …?
M.P.: (zâmbeşte): Cel puţin în accepţiunea noastră, a românilor. Vedeţi dumneavoastră. Aducem cu noi cultura pe care am primit-o de la bunici, părinţi, etc. Desigur, societatea ne modelează pe fiecare însă mediul familial este hotărâtor în dezvoltarea noastră ca indivizi, ca oameni. Ceea ce ar trebui să înţeleagă fiecare părinte este că, copilul nu este după chipul şi asemănarea noastră. Nu trebuie să ne proiectăm în succesele şi insuccesele copilului …

R.: Ceea ce se întâmplă de altminteri …
M.P.: Aveți dreptate. Din păcate așa se întâmplă. Noi vrem ca copilul nostru să reuşească în tot ceea ce noi nu am izbutit. Dar trebuie să înţelegem un lucru. Fiecare copil este unic, este o altă entitate. Ca părinţi le reproşăm copiilor insuccesele pe care le realizează ceea ce acumulate în timp ar putea duce la probleme.

R.: Fără a avea intenţia să ghidez în vreun fel discuţia noastră într-o direcţie sau alta, vrând, nevrând am ajuns la un subiect extrem de actual şi anume, suicidul la tineri. Cum explicaţi dumneavoastră, din punct de vedere al psihologului acest fenomen?
M.P.: Eu cred că sinuciderea este rezultatul eşecurilor repetate. Trăim într-o societate competiţională. Îi bicium pe copii să aibă performanţă. Însă dacă nu reuşesc, mulţi dintre părinţi îi ceartă. Copiii se simt fără un sprijin, devin nemotivaţi. Ideea de suicid nu are cu necesitate un caracter patologic deoarece poate apărea şi în larga arie a normalităţii. Aici însă păşim pe un teren extrem de nesigur. De fapt, ce este normalitatea? Care este limita dintre normal şi patologic? Graniţa e foarte greu de trasat. Însă, după părerea mea ideea de suicid se conturează în situaţii de criză. Un alt factor extrem de important este labilitatea psihică. Unii oameni sunt mai labili decât alţii.

R.: Şi totuşi rămâne marea întrebare: cum să ne educăm copiii?
M.P.: Cel mai bun stil de educaţie este cel democratic în care negociezi cu copilul tău. Nu e uşor să fi părinte.

R.: Am vorbit pe îndelete despre psihologia copilului și a tânărului însă în continuare vă propun să ne spuneți câte ceva despre hobby-urile dumneavoastră?
M.P.: Îmi place grădinăritul, adică tot ceea ce este legată de natură. La Tăşnad cultiv flori. Pe de altă parte îmi place muzica de orice fel. Eu cred că nu ar trebui să respingem nici un gen de muzică, ci mai degrabă ar fi important să ne axăm pe calitate.

R.: Vă mulţumesc pentru timpul acordat.
M.P.: Şi eu vă mulţumesc.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.