Ambasadorul Italiei face o vizită în județul Satu Mare


 

 

Mario Cospito, ambasadorul Italiei la București consideră că agricultura este un domeniu strategic în relația dintre România și Italia. Pe lângă acest sector economic excelența sa a mai identificat și alte domenii în care cele două țări pot colabora. Este vorba despre domeniile: energetic, turism dar și cel al infrastructurii și transporturilor.

Declarația a fost făcută astăzi, 10 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă susținute de Mario Cospito, corespondentul Consular al Italiei la Satu Mare, Dino Tucci, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, prefectul județului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram, președintele Consiliului Județean (CJ) Satu Mare, Adrian Ștef și primarul municipiului, reședință de județ, dr. Dorel Coica.

În luarea de cuvânt ministrul Silaghi a declarat în urma întâlnirii care a precedat conferința de presă că delegația italiană împreună cu reprezentanții administrației publice locale și județene Satu Mare au identificat o serie de strategii pe care le vor pune în practică în perioada următoare. ”Am vorbit despre problemele pe care le întâmpină cele 360 de companii italiene care activează în județul Satu Mare. În săptămânile care urmează vom identifica proiecte în cadrul cărora noi, italienii, putem interveni. De asemenea, am discutat și despre extinderea și a altor firme din Italia în județul Satu Mare”, a declarat Mario Cospito.

Tot în cursul zilei de astăzi, delegația condusă de ambasadorul Italiei la București va vizita firmele Somipress și GM Italia, ce își desfășoară activitatea pe raza județului Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.