Vasile Lucuț este cercetat de DNA

Numele patronului lanțului de magazine ”Unicarm”, Vasile Lucuț, apare într-un dosar alături de cel al primarului din Beiuş, Adrian Domocoş. Acesta din urmă este cercetat de procurorii DNA Oradea pentru luare de mită în formă continuată şi spălare de bani, fiind suspectat că a încasat, prin fundaţia patronată, Asociația ”Fortuna” Beiuș, sponsorizări în valoare de 59.000 lei de la omul de afaceri sătmărean Vasile Lucuţ.

Primarul din Beiuș a fost audiat la DNA Oradea în cursul zilei de marți, 4 septembrie. Procurorii DNA au descins, luni (3 septembrie) dimineaţă, la sediul Primăriei Beiuş, unde au sigilat uşa de la biroul edilului, după care s-au deplasat la locuința lui Adrian Domocoş, de unde au ridicat documente, respectiv unităţi de calculator.

Vă reamintim că Vasile Lucuț a mai avut de-a face cu legea. Astfel, în 2004, omul de afaceri l-a bătut pe Călin Leahu, medic cu atribuții de inspector în cadrul Direcției Sanitar -Veterinare (DSV) Satu Mare, după ce acesta a încercat să scoată de la comercializare organe stricate pe care societatea ”Unicarm” le vindea la poarta fabricii.

În acest dosar Vasile Lucuț a fost condamnat de Judecătoria Satu Mare la șapte luni de închisoare cu suspendare și plata unor daune morale de 50.000 de lei, dar a fost scos basma curată de Curtea de Apel Oradea în 2011. Dr. Leahu a formulat o contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 632/R/2011 prin care Vasile Lucuț a fost achitat. Pe data de 27 martie 2012, Curtea de Apel Oradea a admis ca întemeiată contestația formulată de Leahu desființând astfel decizia de achitare.

Comentarii

comentarii

3 Comentarii la "Vasile Lucuț este cercetat de DNA"

  1. papa   6 septembrie 2012 at 7:03 pm

    pam pam

    Răspunde
  2. snake   6 septembrie 2012 at 7:17 pm

    asta da stire de senzatie

    Răspunde
  3. taranu'   6 septembrie 2012 at 7:33 pm

    vut-ati voi crede ase ceva

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.