Copil de 5 ani accidentat pe trecerea de pietoni

Două persoane au fost rănite în cursul zilei de miercuri, 5 septembrie, în urma unor accidente de circulaţie produse în localitatea Răteşti şi pe Strada Careiului din municipiul, reşedinţă de judeţ.

Primul eveniment rutier a fost sesizat poliţiştilor Serviciului Rutier în jurul orei 12.00, victima fiind un băieţel de numai 5 ani din Socond. Copilul, nesupravegheat de părinţi, a traversat strada pe trecerea de pietoni fiind accidentat de autoturismul condus de Costel P., de 41 de ani, din Satu Mare. Băiatul a suferit leziuni uşoare în urma impactului.

În cazul celui de-al doilea eveniment rutier, produs la ora 16.00, pe Strada Careiului din municipiu, a fost rănit grav un tânăr de 29 de ani, din Satu Mare. Acesta, pe fondul conducerii imprudente a autovehiculului, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate aflat în afara carosabilului. Şoferul, Marius P., a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.

De altfel, în cazul celor doi conducători auto implicaţi în accidente s-a procedat şi la recoltarea de probe biologice pentru a se stabili eventuala alcoolemie, cercetările continuând în cauze.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.