Se reînfiinţează posturile de Poliţie comunale

În toate comunele din ţară se reînfiinţează posturile de poliţie comunale încadrate cu un şef de post şi minim doi ajutori al şefului de post, prin redistribuirea unor poliţişti din cadrul secţiilor de poliţie rurală. Acest lucru este posibil după ce atât pe plan naţional cât şi la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, a intrat în vigoare, începând cu data de 1 septembrie 2012 „Concepţia de eficientizare a activităţii structurilor de ordine publică din mediul rural”.

Astfel, la nivelul IPJ Satu Mare vor rămâne în continuare cele nouă secţii de poliţie rurală, în cadrul cărora vor funcţiona 59 posturi de poliţie comunală. Din totalul posturilor de poliţie comunală existente pe raza judeţului, 45 vor fi încadrate cu câte un şef de post şi două funcţii de ajutor al şefului de post, iar un număr de 14 posturi, cu câte un şef de post şi trei ajutori. Prin punerea în aplicare a noii concepţii se urmăreşte creşterea promptitudinii şi a calităţii serviciului poliţienesc, respectiv sporirea sentimentului de siguranţă a cetăţeanului din mediul rural.

În urma analizelor efectuate, a studiilor realizate şi propunerilor formulate de inspectoratele de poliţie judeţean, la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) s-a ajuns la concluzia că se impune ajustarea conceptului actual de organizare a serviciului poliţienesc, în vederea remedierii disfuncţiilor constatate şi eficientizării activităţilor de menţinere a ordinii publice în mediul rural.

Principalele avantaje ale acestei concepţii pe linia eficientizării activităţilor desfăşurate de poliţie în mediul rural sunt: îmbunătăţirea procesului de relaţionare dintre poliţişti şi membrii comunităţilor rurale, creşterea gradului de cunoaştere reală a populaţiei, creşterea profesionalismului şi a responsabilităţii poliţiştilor, îndeosebi a celor nou încadraţi, adaptarea unui program de lucru flexibil, în funcţie de necesităţile operative din zona de competenţă şi adaptarea permanentă a dispozitivului de ordine publică la evoluţia situaţiei operative. De asemenea, într-o atare conjunctură se creează premisele angrenării în acţiuni cu forţe mărite, a reducerii timpului de intervenţie la evenimentele sesizate şi a soluţionării cu celeritate a dosarelor penale prin gestionarea unitară a acestora.

Comentarii

comentarii

4 Comentarii la "Se reînfiinţează posturile de Poliţie comunale"

  1. dudu   3 septembrie 2012 at 9:01 pm

    yupiiiii!i feel safe again

    Răspunde
  2. Cosmin   4 septembrie 2012 at 9:20 am

    o idee buna

    Răspunde
  3. PANA   4 septembrie 2012 at 9:21 am

    EU, NU PRICEP DE CE LE-AU DESFIINTAT

    Răspunde
  4. adi   23 septembrie 2016 at 4:43 pm

    de destepti…

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.