MRU îşi cumpără partid

MRU nu-şi transformă ONG-ul în partid politic. MRU îşi cumpără, ca şi Dan Diaconescu un partid neparlamentar. Un partid condus de cel care a declarat că Traian Băsescu nu a lovit un copil la Ploieşti în 2004.

MRU cumpără un partiduleţ de buzunar

În ceasul al 12-lea, fostul premier marionetă Mihai Răzvan Ungureanu a înţeles că pentru a putea candida nu se poate prezenta în alegeri cu un ONG. Nu permite legea electorală. Dar cum transformareai ONG în partid unu sau înfiinţarea unui partid cu 3 luni înainte de alegeri nu este un lucru simplu, Ungureanu a decis să urmeze exemplul lui Dan Diaconescu şi anume să cumpere un partid de-agata. O spune chiar el pe Facebook: „ Nu este însă vorba nici de transformarea Iniţiativei într-un partid, ci de a dota
Iniţiativa cu un astfel de vehicul electoral. Pe lângă faptul că răspunde urgenţelor momentului – şi nimic nu este mai urgent decât crearea alternativei la guvernarea USL, un partid ataşat Iniţiativei înseamnă trecerea la nivelul următor”.

Conform informaţiilor pe care le deţinem, MRU intenţionează să cumpere formaţiunea politică numită „Forţa Civică”, un partiduleţ de buzunar. Iată care au fosr rezultatele FC la ultimele alegeri locale:

consilieri judeţeni:
21.258 voturi – 0,23% – 0 mandate

preşedinţi C.J.:
15.357 voturi – 0,09% – 0 mandate

consilii locale:
12.095 voturi – 0.12% – 6 mandate

primării:

9.884 voturi – 0,09% – 0 mandate

CM Bucureşti:
1.648 voturi – 0,21% – 0 mandate

Forţa Civică este condusă de „martorul” lui Băsescu

Forţa Civică îl are ca preşedinte pe numitul Adrian Ştefan Iuraşcu. Acesta a ieşit în evidenţă pe 26 noiembrie 2009, când s-a prezentat în studiou la Realitatea TV şi a depus mărturie pentru Traian Băsescu, în scandalul legat de lovirea unui copil la un
miting electoral al ADA la Ploieşti în 2004. „Nu sunt membru PD-L, nu am motive deosebite să-l susţin pe Traian Băsescu, dar nu pot asista la ceea ce se întâmplă în această seară. (se prezenta filmul în care Traian Băsescu lovea cu dosul palmei un copil la Ploieşti – n.a.) L-am sunat pe domnul Avramescu, actual consilier de stat în cadrul Cancelariei preşedintelui Traian Băsescu şi i-am spus că am fost acolo – şi sunt la un metru de acel băiat (…) Preşedintele nu l-a lovit. Eu nu l-am văzut pe Patriciu. Nu ştiu unde era. Era un eveniment care se comenta. Eram foarte mulţi din societetea civilă. Ce pot să vă spun
sigur este că nu a fost contact şi că nu l-a lovit. De acolo – martor ocular, de la un metru şi ceva…”.

Iuraşcu mai este cunoscut în special ca lider al unei organizaţii a foştilor proprietari deposedaţi abuziv în timpul regimului comunist. Totuşi, când a venit la putere cabinetul Tăriceanu, el a devenit dintr-un suporter al Alianţei DA, un adversar
al premierului din cauză că nu a obţinut o funcţie în structurile care se ocupau de restituirea proprietăţilor. Mai mult, Iuraşcu a ieşit de mai multe ori în media cu atacuri la adresa Fondului Proprietatea – coincidenţă, atacurile erau similare celor proferate de liderii PDL – contestând despăgubirea prin acţiuni şi contestând ulterior şi listarea FP la Bursă, deşi pentru o mare parte dintre foştii proprietari, despăgubirea prin acţiuni reprezenta unica soluţie.

cotidianul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.