O femeie din Medieşu Aurit împreună cu fiul ei au ajuns pe mâinile medicilor după ce au încercat să-şi deparaziteze câinele şi pisica pe care le aveau pe lângă casă. În urma tratamentului antiparazitar aplicat de către aceştia, pisica a murit iar câinele a prezentat şi el semnele unei grave intoxicaţii cu acea soluţie.
Şi toate acestea s-au întâmplat pentru că nu s-au respectat recomandările în ceea ce priveşte folosirea soluţiei. La scurt timp după aplicarea tratamentului, băiatul în vârstă de 15 ani a început să se simtă rău prezentând stări de greaţă şi vomă. La câteva minute a venit şi rândul femeii să nu se simtă în apele sale acuzând o stare de leşin.
Cele două victime au fost transportate cu ambulanţa la spital. Starea acestora s-a îmbunătăţit destul de mult astfel că, în câteva zile vor putea să părăsească spitalul.
3 Comentarii la "Au ajuns la spital intoxicaţi cu soluţie deparazitară"