„România are toate motivele să fie mândră pentru sistemul de protecţie oferit minorităţilor”

Aflat în vizită în judeţul Satu Mare pentru a participa la Sărbătoarea Recoltei, manifestare organizată de Forumul Democrat German, secretarul I şi ataşat cultural la Ambasada Germaniei la Bucureşti, Josef Karl, a fost primit, în data de 24 august, de prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi city managerul municipiului Satu Mare, Dan Băbuţ. La discuţii a mai fost prezent preşedintele Forumului Democrat German Satu Mare, Johann Forstenheizler.

Diplomatul german a ţinut să mulţumească autorităţilor sătmărene pentru sprijinul constant acordat minorităţii germane din judeţul Satu Mare, inclusiv prin susţinerea financiară a manifestărilor organizate sub patronajul FDG, deschiderea în susţinerea unor proiecte ce vizează localităţile şvăbeşti dar şi pentru ocazia de prezenta unele din problemele acestei minorităţi. În opinia diplomatului german, România are toate motivele să se mândrească la nivel european pentru sistemul legislativ de protecţie oferit minorităţilor. Secretarul Josef Karl a solicitat implicarea autorităţilor în finalizarea lucrărilor de reabilitare la clădirea fostului internat de la Liceul German pentru transformarea în săli de curs pentru ciclul primar de învăţământ în limba germană.

Prefectul Eugeniu Avram a propus introducerea limbii germane ca a doua limbă străină în învăţământul profesional. Prin materializarea acestei propuneri viitorilor absolvenţi li se oferă mai mari şanse de angajare atât în ţară dar mai ales în străinătate dar va reprezenta un atuu pentru judeţ în atragerea de investitori germani, care vor avea la dispoziţie forţă de muncă calificată şi cunoscătoare a limbii germane. Prefectul a solicitat sprijin din partea germană pentru acoperirea numărului de cadre didactice care să predea în şcolile profesionale din judeţ.

Preşedintele Consiliului Judeţean a subliniat interesul pentru finalizarea primei etape la complexul balnear de la Beltiug, respectiv partea hotelieră şi un bazin cu apă termală, investiţie care va atrage turişti în judeţ dar şi interesul investitorilor germani. Tot în sfera preocupărilor de a atragere de noi investitori, preşedintele Adrian Ştef a prezentat proiectul realizării unor curse aeriene directe între Satu Mare şi oraşe mari din Germania, oaspetele german anunţând că va media o legătură directă cu conducerea companiei aeriene Lufthansa şi speră că la următoarea vizită în judeţ să poată pleca spre Germania de pe aeroportul din Satu Mare.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.