Greva foamei la intrarea în Palatul Administrativ


După ce a înaintat ”un memorandum” (așa cum îi spune chiar el) către Instituția Prefectului, Constantin Petrușel din Ianculești s-a așezat cu fața către ușa de la intrarea principală în Palatul Administrativ cu gândul de a face greva foamei. Întrebat cu privire la motivele pentru care a ales această modalitate de a protesta, bărbatul a declarat doar faptul că ”nu îl poate ajuta decât doamna secretară”.

Despre care ”doamnă secretară” este vorba? Nu am mai reușit să aflăm. ”Memorandumul” înaintat către Instituția Prefectului este scris într-un mod incoerent dar din care reiese totuși că protestatarul și-ar fi pus semnătura pe o hârtie iar pentru a ieși din încurcătură nu îl poate ajuta decât ”doamna secretară”. Despre ce act este vorba sau ce consecințe a avut semnarea acestuia, Constantin Petrușel nu a dorit să spună nimic.

Protestul acestuia a început imediat după ora 10.00, însă nu a dorit să vorbească nici cu reprezentanții Prefecturii și nici cu polițiștii sau cu membrii echipajului de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Satu Mare care au venit la fața locului încercând să afle motivele pentru care omul a recurs la această modalitate de protest. ”Nu avem ce să-i facem. Dacă el nu își dă acordul ca să-l ajutăm, nu putem interveni”, spune una dintre asistentele de pe ambulanță.

Protestatarul nu a dorit să vorbească nici cu oamenii legii. Însă polițiștii au reușit să afle că omul este în evidențe ca fiind bolnav psihic și a fost internat în mai multe rânduri la Psihiatrie.

Într-un final, în jurul orei 12.20, a sosit un echipaj de la SJA și unul de la Poliție care au reușit să-l urce în Ambulanță. În drum spre mașină acesta se ruga de polițiști și asistenți să-l lase în pace deoarece ”eu nu vreau decât să fac greva foamei”.

Bărbatul a fost transportat la spital.

Comentarii

comentarii

4 Comentarii la "Greva foamei la intrarea în Palatul Administrativ"

  1. BBAAA   24 august 2012 at 2:12 pm

    RUSINEEEEEEEEE,UNA DOAUA ATI SI SARIT SACALILOR

    Răspunde
  2. greva   24 august 2012 at 2:14 pm

    vai ce zile amare trebuie sa aiba omul asta

    Răspunde
  3. simplu   24 august 2012 at 2:16 pm

    vai de zilele tale ….ROMANIE!!!!!!

    Răspunde
  4. cineva   24 august 2012 at 2:18 pm

    cei de la primarie, as au inteles sa-l ajute pe bietul om ,punand politia pe el, bravo mai baieti

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.